Boli Medicina.com - Sanatatea ta e preocuparea noastra.





boli, remedii, Tratamente, remedii naturiste, Tratament naturist la medicina stucturate pe referat, proiect, eseu, lucrare, diploma, tema despre alimentatie dieta



COLONUL IRITABIL


Colonul iritabil, este o tulburarea gastrointestinală funcţională frecventă în practica medicală. Deşi colonul iritabil nu periclitează viaţa bolnavului , este o afecţiune care creează disconfort şi este adesea un insucces terapeutic pentru medicul curant.


Se caracterizează prin durere abdominală, tulburare de tranzit intestinal, incluzând diaree, constipaţie sau alternanţă diaree-constipaţie. Simptomele pot fi continue sau intermitente şi sunt prezente pe o perioada de cel puţin 3 luni.


Elementele de diagnostic pozitiv al colonului iritabil
 durere abdominală asociată cu tulburări de defecaţie
 durere abdominală ameliorata de defecaţie
 defecaţie cu senzaţie de evacuare incompletă
 prezenţa mucusului în scaun
 distensie abdominală evidentă
 excluderea unei boli organice prin: teste biochimice cu rol de screening - negative (reacţia Gregersen), irigografie, rectosigmoidoscopie, +/- colonoscopie normale.


Incidenţă
Apare frecvent la persoane sănătoase, cei mai mulţi prezentând o simptomatologie veche, recurentă, peste 30% devenind asimptomatici după perioade lungi de evoluţie.
Anamneza evaluează prezenţa tulburărilor digestive, medicaţia curentă, excesul de cafea sau sucuri cu exces de sorbitol sau fructoza care pot genera diaree, balonare, crampe. Intoleranţa la lactoză care se poate exclude printr-o probă de dieta fără lactoză de 3 săptămâni.


Manifestări clinice
Pacienţii pot să prezinte :
- aternanţă constipaţie-diaree, fără ca cestea să fie simptome diagnostice în definiţia colonului iritabil
- dureri abdominale şi tulburările de defecaţie sunt caracteristice pentru colonul iritabil dar pot să apară şi în alte afecţinui organice, care trebuie excluse.
La examenul obiectiv se poate constata durere moderată la palparea abdomenului sau coardă colică palpabilă pe flancuri expresie a tonusului intestinal crescut.
Diagnosticul pozitiv de colon iritabil presupune excluderea unor afecţiuni organice uneori grave.


Diagnosticul diferenţial al colonului iritabil se face cu:
1. Sindromul de malabsorbtie - de ex. Intoleranţa la lactoză ;
2. Boli inflamatorii colonice ;
3. Neoplasme: cancerul de colon, tumori de intestin subţire şa ;
4. Obstructii intestinale: volvulusul sigmoidian intermitent, megacolonul ;
6. Tulburări de vascularizaţie: ischemia mezenterică
7. Boli psihice
8. Cauze comune ce pot genera simtome intestinale tranzitorii : sarcina, gastroenterite, diareea nervoasă şa.
Tratament
Principii igienodietetice
Este importantă modificarea stilului de viaţă şi a alimentaţiei cu eliminarea factorilor precipitanţi, a stresului psihic şa.
Tratmentul medicamentos se face cu:
- spasmomen, antispastice musculotrope, sedative şa.
- în caz de diaree : imodium sau colestiramină (pentru excesul de săruri biliare).
- în caz de dispepsie gazoasă cu flatulenţă : prokinetice, dimeticon, cărbune medicinal şa.
- în anumite situaţii este mai utilă psihoterapia sau medicaţia psihotropă: amiptriptilina , doxepin (Sinequan), fluoxetine (Prozac) şa.

Constipaţia - Constipatia - metode de tratament - tratamentul in constipatia cronica


Investigaţiile utile în diagnosticul etiologic al constipaţiei sunt:
- irigografia pentru evaluarea obstrucţiilor tumorale, diagnosticul megacolonului, evidenţierea dilatărilor segmentare ale colonului şa.
- rectosigmoidoscopia şi/sau colonoscopia este utilă în excluderea unor obstrucţii tumorale (cancerul colo-rectal).
- manometria ano-rectală este utilă în diagnosticul tulburărilor de motilitate ale rectului şi sfincterelor, precum a reflexelor de defecaţie.
Tratamentul constipaţiei trebuie bine individualizat în funcţie vârstă, de intensitatea simptomelor, şi de cauzele posibile. Trebuie exclus în primul rând cancerul recto-colonic.
Prima etapă de tratament este creşterea proporţiei de fibre din alimentaţie. Prezenţa fibrelor determină o creştere a volumului scaunului ceea ce determină accentuarea peristalticii.
Medicamente laxative sunt:
. laxative de volum : metilceluloza
. laxative hiperosmolare : citratul si hidroxidul de magneziu, lactuloza, sorbitolul, manitolul;
. emoliente: glicerina, uleiuri de parafina şa ;
. prokinetice: Coordinax, Metoclopramid, Prepulside sau Motilium.
Modificarea dietei care va utiliza o paletă largă de produse naturale bogate în fibre vegetale determină adesea ameliorarea fenomenelor.

 RUJEOLA
 SCOLIOZA
 HERPESUL, HERPESUL BUCAL SAU LABIAL, HERPESUL FESIER, HERPESUL GENITAL
 HEMOROIZII
 CONTRACTURA - CRAMPA - DISTONIA - TENSIUNEA MUSCULARA - TORTICOLIS
 TUBERCULOZA
 GUTA - INFLAMATIA ARTICULARA
 PERICARDITA
 HEMATURIA
 APOPLEXIA, EPISTAXIS, FRAGILITATEA CAPILARA, FRAGILITATEA VASCULARA, HEMORAGIA








Copyright 2005-2013 Contact | Adauga articol | Politica de confidentialitate
HomeAlimente si rolul lor in sanatate. EseuriDieta, Retete de slabire, Cure Naturiste si Proiecte MedicinaTratamente si Terapii Naturiste in lucrari de licenta/rezidentiat. Tratarea bolilor intr-un mod sanatosBoliMedicamente si referate necesare pentru sanatatea ta.HomeAlimenteDietaTratamente NaturisteBoliMedicamente