in traducerea etimologica, cuvantul psihiatrie inseamna Tratamentul sufletului. Ramura a stiintelor medicale, psihiatria are drept obiectiv studiul totalitatii ma­nifestarilor patologice ale activitatii psihice, al conditiilor in care apar, al cauzelor ce le determina, al mecanismelor si masurilor de Tratament curativo-profilactice ce se impun, pentru a le evita sau combate.

Consideram psihicul ca fiind rezultatul activitatii materiei superior organizate -creierul - iar acesta, in stransa interdependenta cu functionalitatea intregului or­ganism. Mai mult, influenta ei se extinde negativ si asupra relatiior interumane. De aceea, psihicul are caracterul unei stiinte pluridimensionale, cu stranse legaturi cu celelalte stiinte medicale si sociale: neurologia, medicina interna, endocrinologia etc, precum si psihologia si sociologia.

Bolile psihice, ca si celelalte boli, au aparut odata cu omul. Desi semnalate inca de la inceputurile insemnarilor cu caracter medical, conceptia despre ele a evoluat cu timpul, in raport cu gradul de cunostinte, conditiile sociale si economice proprii fiecarei epoci.

Prima etapa a psihiatriei este epoca ignorantei, a magiei si superstitiei. Con­ceptiile primitive dualiste explicau bolile prin interventia buna sau nefasta a divinitatilor, iar partea de terapie era oficiata de magi ori preoti, prin ceremonii purificatoare, adulatii etc. Odata cu aparitia primelor civilizatii si a religiilor, boala apare ca o manie a zeilor (la asirieni, caldeeni, indieni si egipteni etc). Pentru a intra in voia divinitatilor crude, se adresau rugi sau se aduceau jertfe, nu rareori umane.

In secolul al XVI-lea reapar preocuparile medicale in psihiatrie, iar in secolul al XVIII-lea, Pinel deschide portile inchisorilor, tratand bolnavii psihici in spitale.

In secolul al XK-lea, datorita lucrarilor lui Babinski, Korsakov, Kraepelin, Bayle, Ribot, se fundamenteaza psihiatria ca stiinta.

Secolul al XX-lea imbogateste si arsenalul terapeutic cu medicamente psihotro­pe, care, alaturi de terapia electroconvulsivanta, deschid orizonturi noi in tratarea bolilor psihice.

Traim o epoca in care grija pentru suferinta psihica si-a dobandit statutul de stiinta, ocupandu-si locul cuvenit, alaturi de celelalte discipline medicale si, in care, asistenta, recuperarea si reincadrarea bolnavilor psihici in munca si societate presupun cadre bine pregatite, atat din punct de vedere teoretic, cat si practic. Semiologia psihiatrica studiaza tulburarile care se pot produce in psihism. Pentru studiul didactic vom urmari separat tulburarile produse in sfera cognitiva, a afectivitatii si in cea a vointei si activitatii (motivationala), neuitand nici un moment ca psihicul constituie un tot armonios.

Sfera cunoasterii. Din punct de vedere psihologic, cognitia este luata in sens larg, ca proces de extragere si prelucrare a informatiei despre "starile" lumii exte­rioare si ale propriului nostru eu.

Senzatia sta la baza proceselor de cunoastere. Ea reprezinta reflectarea unei insusiri a realitatii obiective (forma, greutate, culoare, gust, miros) in psihicul uman si se realizeaza prin analizori.

Perceptia reprezinta o functie complexa a cunoasterii realitatii obiective, la care contribuie si experienta anterioara, pastrata in memorie. Ea reprezinta o reflectare sub forma de imagini (copie), a insusirilor obiectelor si fenomenelor luate in totalitatea lor. Tulburarile de perceptie se refera la scaderea, cresterea, deformarea acesteia sau perceperea fara obiect.

Hiperestezia consta in exagerarea perceperii excitatiilor dinafara (de exemplu la surmenati, convalescenti, nevrotici, zgomote obisnuite, ca scartaitul unei usi, chiar muzica, devin neplacute).

Hipoestezia este scaderea excitabilitatii, care determina o neclaritate in percepe­rea lumii exterioare (de exemplu, in obnubilarea constiintei).

Iluziile sunt perceptii deformate ale obiectelor. Ele pot fi vizuale (false recu­noasteri), auditive, olfactive etc. (un tufis poate fi perceput ca un animal fioros).

Halucinatiile sunt perceptii fara obiect. Cand obiectul perceput de bolnav se afla in campul de actiune normal al analizorului respectiv, vorbim despre perceptii adevarate (perceperea in fata ochilor a unei persoane, a anumitor obiecte sau a unor voci care vorbesc la o ureche sau alta). Se intalnesc in schizofrenie sau in diverse psihoze.

Pseudohalucinatiile sunt lipsite de estezie si spatialitate. Sunt numite si haluci­natii psihice. Bolnavii "aud" cu creierul, "vad" cu ochii mintii.

Halucinozele sun halucinatii adevarate, insa fata de care bolnavii au o atitudine critica. Existenta halucinatiilor este uneori greu de recunoscut, fie ca pacientul nu colaboreaza, fie ca le ascunde, disimuleaza. De un real ajutor ne este observarea atenta a bolnavului, care in timpul trairilor halucinatorii ia atitudini particulare (este atent, priveste, intr-o directie de unde aude vocile sau vede imaginile; alteori in­chide ochii, isi astupa urechile cand vocile sau imaginile sunt neplacute, gesticu­leaza, se fereste sau vorbeste cu ele).

Atentia consta in orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra unor obiecte sau fenomene, care, datorita acestui fapt, sunt reflectate mai clar si mai deplin in constiinta. Daca am percepe totul in jurul nostru, s-ar produce un haos. Exista o triere spontana, care elimina elementele nesemnificative. Aceasta este atentia spontana. Ea poate fi uneori diminuata - ca in oligofrenie, in stari delirante - sau exagerata - ca in manie, cand bolnavul percepe o serie de elemente in exces. Atentia voluntara intra in joc, atunci cand avem o preocupare, o idee. La bolna­vii deliranti, melancolici, atentia voluntara este exagerata. Atentia voluntara este scazuta in nevroze, in sindroamele de excitatie psihica etc.

Memoria este un proces de intiparire, pastrare, recunoastere si reproducere a ceea ce omul a perceput, a trait, a facut sau a gandit in trecut.

Hipermnezia este o tulburare a memoriei, care consta intr-o exagerare patologi­ca a proceselor de fixare si conservare. Poate fi globala - in episoadele maniacale -sau partiala, cu o tematica selectiva, legata uneori de unele amanunte - in delirul sistematizat.

Hipomnezia inseamna o scadere a memoriei si reprezinta un sindrom frecvent intalnit in starile de surmenaj, neurastenie, depresive.

Amnezia se manifesta prin abolirea proceselor de fixare, conservare, recunoas­tere si reproducere ale memoriei, fie separat, fie in totalitatea lor.

Exista o amnezie de fixare sau anterograda, in care bolnavul este incapabil sa pastreze amintiri ale faptelor foarte recente, care sunt totusi bine percepute. El isi poate aminti cu usurinta evenimente din tinerete, dar nu si pe cele petrecute cu o zi inainte (in starile de dementa senila, postencefalitice, stari toxiinfectioase, paralizia generala progresiva - P.G.P.).

In amnezia de conservare sau retrograda gasim o stergere a amintirilor fixate inaintea debutului bolii (in traumatisme cranio-cerebrale, de exemplu).

Amnezia lacunara se refera la o perioada limitata si relativ scurta din timpul trecut si este caracteristica starilor confuzive.

In amneziile sau dismneziile de evocare, bolnavul este incapabil de a evoca atunci cand are nevoie. De cele mai multe ori aceasta se intampla cu numele proprii.

Atunci cand procesul recunoasterii sufera, se produc amnezii sau dismnezii de recunoastere.

Pseudoreminiscentele sunt reproduceri ale unor evenimente din trecut, dar inca­drate partial sau total in evenimente prezente. Relatarea unor fapte imaginare si cu care in general sunt acoperite golurile de memorie se numeste confabulatie.
Tulburarile de gandire. Gandirea este reflectarea generalizata si mijlocita a fe­nomenelor si a obiectelor lumii obiective si a legaturilor interioare dintre ele. Ca proces de cunoastere, gandirea nu mai are un caracter senzorial, luand nastere in procesul de generalizare si abstractizare. Gandirea opereaza prin notiuni care ex­prima simbolic fapte, fenomene, relatii, actiuni. Simbolurile acestea sunt cuvintele. Deci, intre gandire si limbaj exista o legatura indisolubila. Cu cat limbajul si notiunile unui individ sunt mai evoluate, acesta va desfasura un act de gandire cu mai mult succes.

Vorbim despre tulburarile formale sau dinamice ale gandirii, atunci cand se mo­difica ritmul procesului gandirii. Astfel citam: accelerarea procesului de gandire, incetinirea, suprimarea sau bararea lui.

a) Exagerarea ritmului ideativ este denumita fuga de idei. Aceasta gandire este superficiala, instabila si poate da concluzii eronate. Uneori, excitatia fiind excesiva, rapiditatea asociatiilor este asa de crescuta, incat se deslusesc doar cuvinte izolate, fara legatura intre ele (sindroamele maniacale).

b)  Diminuarea ritmului gandirii (bradipsihism) se caracterizeaza printr-o incetinire a procesului de gandire. Exista tulburari de coeziune ale gandirii de dife­rite grade, de la incoerenta (bolnavii vorbesc absurditati, exprimandu-se corect), la verbigeratie (un debit verbal marit, ritm ideator accelerat, dar fara legatura intre notiuni) si pana la "salata de cuvinte" in care destramarea este avansata, cuvintele nemaiavand nici un sens.

Tulburarile de fond (continut) ale gandirii:

a) Ideile prevalente apar ca o reactie aparent logica la o situatie reala si care, ulterior, printr-un exagerat potential afectiv, ocupa o pozitie dominanta, intensa si de durata, in gandirea bolnavului, desi deseori nu mai sunt conforme cu trairile corespunzatoare momentului. La bolnavii psihici, ideile prevalente sunt reprezen­tate in mare masura de preocuparile morbide, indreptate spre functionalitatea or­ganelor proprii sau de preocupari avand caracter persecutiv. Ele se intalnesc la nevrotici, psihopati, encefalopati, post traumatici si epileptici.

b) Ideile obsesive apar impotriva vointei individului, care le recunoaste carac­terul parazitar, lupta impotriva lor, pentru a le inlatura. Avand un caracter de constrangere impotriva bolnavului, ele creeaza o stare de tensiune, de anxietate.

Dupa continutul lor, starile obsesive se pot imparti in cateva grupe, ce se com­bina intre ele: amintirile obsedante, actiunile obsedante, ideile obsesive si fobiile. Ideile obsesive sunt caracteristice pentru nevroza obsesivo-fobica, dar se pot intalni si in psihopatia psihastenica, in unele stari depresive si in debutul schizofreniei.

c) Ideile delirante formeaza o categorie importanta de tulburari ale gandirii. Prin idei delirante intelegem orice reflectare gresita a realitatii, care domina constiinta bolnavului. Ele sunt impenetrabile la contraargumentare, bolnavul neavand o atitudine critica si neputand sesiza caracterul lor patologic.

Continutul ideilor delirante poate fi extrem de divers - de la idei ce pot fi plau­zibile, pana la unele cu un continut neverosimil, absurd, fantastic. Dupa persistenta lor, ideile delirante pot fi mobile, oscilante, polimorfe, schimbandu-se la intervale scurte de timp (zile, chiar ore), sau pot fi stabile, inerte, cu tendinta la fixare si sistematizare. Prin sistematizarea unui delir, intelegem gruparea ideilor delirante in jurul unei teme delirante, uneori cu aparenta logica. Exista foarte multe clasificari ale delirurilor. Mai simplu, referindu-ne la fondul afectiv care le insoteste, pot fi impartite in:

- delirul avand caracter depresiv;

- delirul avand caracter expansiv.

In prima grupa predomina fondul depresiv, iar tematica ideilor are un colorit afectiv, trist, dureros, ca in ideile delirante de vinovatie, de autoacuzare, de ruina materiala si fizica. Delirul poate culmina, asa cum se intampla in melancolia de involutie uneori, cu idei de negatie (bolnavul afirma ca nu mai are organe). Acest delir, asociat cu idei de enormitate si imortalitate, realizeaza sindromul Cotard. Uneori fondul depresiv este mai estompat, predominand insa anxietatea, ca in delirul de persecutie, de urmarire, de otravire, de gelozie, de influenta.

Delirurile expansive apar pe un fond de euforie, de buna dispozitie, de filiatie, de inventie etc, ca in paranoia, P.G.P., dementele senile.

Tulburarile de vorbire. in bolile psihice se pot observa modificari importante in felul de a vorbi al bolnavilor.

Logoreea desemneaza un flux de cuvinte rapid si incoerent (se observa in starile maniacale).

Strigatele, vociferarile sunt semne ale agitatiei (manie, confuzie, schizofrenie, dementa). Mutismul unor bolnavi duce la suspendarea comunicarii verbale. Acesta poate imbraca mai multe aspecte: mutismul prin inhibitie, ca in starile de stupoare melancolica, mutismul catatonic din schizofrenie, afonia isterica sau mutismul protestatar al delirantilor persecutati sau revendicativi.

Pentru ca limbajul este expresia gandirii, vorbirea desigur ca va reflecta conti­nutul gandirii prin modificari ale stilului, ale sintaxei. Sa notam tulburarile de se­mantica, caracterizate prin alterarea sensului cuvintelor. Intalnim la schizofreni: neologisme, metafore ermetice. Alteori se ajunge la incoerenta verbala, care poate merge in schizofrenie pana la un limbaj indescifrabil. Uneori, bolnavul isi creeaza o veritabila limba personala (glosolalie).
Tulburarile de scris se intalnesc frecvent in schizofrenie sau 1 a delirantii cronici, exprimate prin alterari ale grafismului, manierism sau sterotipii.

Tulburarile de constienta variaza de la ingustarea campului constientei pana la pierderea acesteia (coma). In stari infectioase, onirice, intalnim ingustarea cam­pului constientei, torpoare, obnubilare. Stupoarea este o stare mai accentuata de tulburare a constientei, in care bolnavul reactioneaza numai la stimuli puternici. Starea comatoasa corespunde suspendarii totale a starii de constienta.

Afectivitatea cuprinde totalitatea trairilor noastre, placute sau neplacute, mai intense sau mai putin intense, fugitive sau durabile. Formele afective sunt: dispo­zitia, emotiile, sentimentele si pasiunile. Dispozitia (tonusul afectiv) poate fi buna, scazuta sau crescuta, corespunzandu-i calmul, tristetea sau veselia. Emotiile sunt stari afective scurte, ocazionate de excitanti diversi, care influenteaza toata viata psihica si se insotesc de reactii vegetative: frica, panica, bucurie. Sentimentele sunt stari afective de lunga durata, mai complexe, la care contribuie si gandirea si judecata: prietenie, dragoste.

Tulburarile dispozitiei pot fi negative - depresiunea psihica intalnita in melan­colie, unde are intensitatea unei dureri morale; dispozitia poate fi exagerat crescuta - euforia, o stare de dispozitie pozitiva, care apare in excitatia maniacala. Emotiile puternice se reflecta patologic prin panica, extaz. Se vorbeste de o labilitate emotionala, Cu treceri repezi de la ras la plans, ca in dementa aterosclerotica: rasul sau plansul nemotivate se intalnesc in schizofrenie. Anxietatea este o stare de asteptare dureroasa. Sentimentele se pot modifica in bolile psihice, mai ales in
schizofrenie, unde se intalnesc inversiunea sentimentelor (ura pentru parinti, copiii, frati, surori), dragoste pentru persoane necunoscute sau fictive; ambivalenta afectiva, care cuprinde in acelasi timp sentimente de dragoste si ura pentru aceeasi persoana; indiferentismul, care include lipsa oricarui sentiment. Tot in schizofrenie se intalneste afectivitatea paradoxala, manifestandu-se prin raspunsuri emotionale pozitive de veselie, placere, la traume psihice negative (moarte, boala) si emotii negative (plans) la auzul unei vesti pozitive.

Tulburarile de activitate. Activitatea supusa vointei se exprima normal prin execu­tarea dinamica a unui plan anterior stabilit, cu un scop util.

Hiperbulia este o activitate multipla, neconcordanta, nedusa la bun sfarsit, fara randament. Se intalneste in excitatia maniacala.

Abulia este lipsa oricarei activitati, ca in melancolia stuporoasa, dementa, oligo-freniile grave.

Catatonia consta in pastrarea indelungata a unei pozitii incomode (intr-un picior, cu o mana ridicata in sus), ca in schizofrenia catatonica, sau repetarea unor gesturi, cuvinte, reprezentand stereotipiile.

Catalepsia sau flexibilitatea ceroasa consta in posibilitatea de a pastra o atitudine a corpului, a membrelor, impusa. Se intalneste tot in schizofrenia catatonica.

Negativismul este refuzul de a indeplini solicitari impuse. Negativismul motor, alimentar, verbal sau sfincterian se intalneste in schizofrenie.

Impulsiunile, ca piromania (necesitatea imperioasa de a da foc), intalnita la psihas­tenie, cleptomania (necesitatea de a-si insusi lucruri straine), mitomania (necesitatea imperioasa de a spune minciuni) din psihopatie si raptusurile din melancolie sunt activitati iesite de sub controlul vointei.

Sugestibilitatea este o slabire a proceselor volitionale, sub influenta altor per­soane. Se intalneste in schizofrenie, oligofrenie, dementa.