Boli Medicina.com - Sanatatea ta e preocuparea noastra.

boli, remedii, Tratamente, remedii naturiste, Tratament naturist la medicina stucturate pe referat, proiect, eseu, lucrare, diploma, tema despre medicamente, informatii despre medicamente, Dictionar de medicamente online



Aminoglicozide



Sunt antibiotice bactericide, mai active la un pH de 7 - 8 si mai putin active in mediul acid. Actioneaza in special asupra germenilor gram-negativi (unele si fata de bacilul Koch) si mai putin asupra celor gram-pozitivi. Rezistenta poate aparea dintr-o data. Sunt sinergice (aditive) cu penicilinele. Administrate oral actioneaza numai asupra tubului digestiv, deoarece absorbtia din intestin este foarte redusa. Parenteral realizeaza niveluri mari, uneori periculoase. De aceea se recomanda ca doza zilnica sa fie divizata in 2 - 4 prize. Aminoglicozidele sunt neurotoxice, nefrotoxice, ototoxice. Sunt periculoase la renali si oligurici. Nu se asociaza intre ele, deoarece isi insumeaza efectele toxice. Utilizarea clinica este restransa, desi actioneaza asupra stafilococilor rezistenti la penicilina si asupra germenilor gram-negativi.

Principalele aminoglicozide sunt: streptomicina, kanamicina, soframicina, neomi-cina, paramomicina, aminosidina, monomicina, spectinomicina, gentamicina, tobramicina, amikacina, netilmicina. Gentamicina si noile aminoglicozide ca amikacina sunt mai bine suportate. Se administreaza 4-5 mg/kg corp in 24 h. Spectinomicina este rezervata uretritelor gonococice, unde cu 2 g in 24 h la barbat si 4 g in 24 h la femeie, se obtine vindecarea in 100% din cazuri. Noile aminoglicozide ca tobramicina, sisomicina si amikacina, sunt superioare gentamicinei, avand marele avantaj de a fi active fata de piocianic, intr-o proportie de 90 -100%. Se administreaza 2-4 mg/kg corp, i.m., la 8 h sau 12 h injectia.

Streptomicina se administreaza oral (cu efect numai local) si parenteral (i.m.). Actioneaza asupra bacililor gram-negativi (coli, salmonele, enterobacter), asupra bacilului Koch si, moderat, asupra cocilor gram-pozitivi si gram-negativi (ente­rococ, gonococ). Are activitatea sinergica cu penicilina asupra enterococului. Reactii adverse: pot aparea greturi si varsaturi in cazul administrarii orale, atingerea toxica a nervului acusticovestibular (perechea a VlII-a de nervi cranieni) si manifestari alergice (eruptii, febra etc.) in cazul celei parenterale sau la personalul care o manipuleaza.

Se recomanda in tuberculoza, septicemii, endocardite, meningite, pneumonii (cu enterococ, Str. viridans, coli) in asociere cu penicilina, in infectii genito-urinare, bruceloza, pesta. Este contraindicata la bolnavii sensibilizati, in afectiuni cu germeni rezistenti, afectiuni renale cronice si tulburari acustico-vestibulare. Se prezinta sub forma de flacoane, continand 1 g sulfat de streptomicina. Alte produse similare sunt Strepancilui (amestec de sulfat de streptomicina + pantotenat de streptomicina) si Strevitalul (streptomicina asociata cu vitamine din grupul B, metionina si histidina). Se administreza pe cale i.m., 1 - 2 g/zi, in 2 - 4 prize. Nu se absoarbe.

Kanamicina se prezinta in flacoane (1 g/flacon) si se administreaza oral (avand numai actiune locala, deoarece nu se resoarbe) si parenteral (i.m.), in doza de 1 g/ zi, in 2 - 4 prize, pe o perioada de cel mult 10 zile. Actioneaza asupra cocilor gram-pozitivi (stafilococ, pneumococ), asupra bacililor gram-negativi (coli, salmonele, dizenteriei, hemofil, klebsiele) si asupra bacilului Koch. Este indicata in infectii generale (septicemii, endocardite, meningite), infectii respiratorii, genito-urinare, intestinale. Se administreaza, in asociere cu penicilina, in stafilocociile sau endocarditele cu Str. viridans. Se utilizeaza si in profilaxia infectiilor urinare, dupa cateterisme sau sondaje vezicale. Acest antibiotic este contraindicat la bolnavii cu nefropatii acute si cronice si infectii cu germeni rezistenti. Kanamicina este nefrotoxica si ototoxica.

Neomicina (Neomycine, Neofilin) nu este un antibiotic de uz curent. Este foarte toxic (oto- si nefrotoxic), motiv pentru care nu se administreaza parenteral. Oral nu se resoarbe (exceptie fac batranii si bolnavii cu leziuni ulcerative ale tubului digestiv). Actioneaza asupra germenilor gram-negativi (colirSalmonella, Shigella, Klebsiella). Este folosit in infectii digestive (de ex.: dizenterie) pentru sterilizarea florei intestinale, in comele hepatice. Este contraindicat in ocluzia intestinala si leziunile ulcerative ale tubului digestiv. Se prezinta sub forma de comprimate (0,500 g/ comprimat) si se administreaza 2-3 g/zi.

Negamicin B este un amestec de sulfat de neomicina+bacitracina, care se prezinta sub forma de unguent, utilizat local, in infectii ale tegumentelor si mucoaselor.

Gentamicina (Garamycin) este un oligozaharid cu actiune asupra germenilor gram-pozitivi (stafilococ, pneumococ, enterococ), gram-negativi (E. coli, Proteu, Klebsiella, Salmonella, B. pyocyanicus si bacilul Koch). Se administreaza in infectii generale cu stafilococ sau cu bacili gram-negativi, infectii respiratorii si urinare (obligatoriu se va alcaliniza urina), ale S.N.C. Este nefro- si neurotoxic (nervul vestibular). Nu se administreaza in nefropatii si la gravide. Se prezinta in fiole de 2 ml, continand 40 mg/ml sulfat de gentamicina; administrarea se face i.m., si anume 50 - 120 mg/zi, timp de 10 - 15 zile.







Copyright 2005-2013 Contact | Adauga articol | Politica de confidentialitate
HomeAlimente si rolul lor in sanatate. EseuriDieta, Retete de slabire, Cure Naturiste si Proiecte MedicinaTratamente si Terapii Naturiste in lucrari de licenta/rezidentiat. Tratarea bolilor intr-un mod sanatosBoliMedicamente si referate necesare pentru sanatatea ta.HomeAlimenteDietaTratamente NaturisteBoliMedicamente