Anghinarea a fost introdusa in terapeutica inca din sec­olul al Xl-lea.

Frunzele de anghinare se caracterizeaza prin efecte sigure asupra bolilor de ficat si rinichi, avand proprietatea de a mari secretia biliara si diureza, regland in acelasi timp procesul de formare a colesterolului.

In scopuri medicinale se folosesc frunzele.

Actiune farmacodinamica. Excita secretiile biliare, scad va-loarea colesterolului din sange, regenereaza celulele hepat­ice si maresc pofta de mancare.

Utilizare. Ca diuretic, ceaiul se recomanda in nefritele acute si cronice, deoarece mareste» volumul de urina si favorizeaza in acelasi timp eliminarea ureei si a substantelor toxice ce se formeaza la nivelul ficatului si al rinichilor.

Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant in unele afectiuni ale inimii, care se manifesta prin hipertensiune, ateroscleroza si angina pectorala.

Intern in hepatita cronica. Activeaza functia antitoxica a ficatului. Are actiune trofica, de hranire a celulei hepatice. In colecistite acute si cronice; constipa-tie; varsaturi; colita; hemoroizi; anghina pectorala si diabet.

100 ml ceai se bea dimineata pe stomacul gol, dupa care bolnavul va sta intins timp de 20-30 de minute pe partea dreap­ta. Restul continutului va fi baut in cursul aceleiasi zile cu 30 minute inaintea meselor principale. Nu se supradozeaza intrucat provoaca colici hepatobiliare.

Intern: infuzie: 2 lingurite frunze la 300 ml apa clocotita. Dupa 10 zile se mareste doza la 4 lingurite, iar dupa inca 10 zile, 5 lingurite la 300 ml apa clocotita.

Contraindicatii: afectiuni acute renale si hepatobiliare.