Flavonoidele, un grup de compusi cristalini aflati in plante, au fost descoperite, in 1936, de catre Albert Szent Gyorgyi, laureat al Premiului Nobel. El Ie-a denumit mai tarziu vitamina P. Inca de la descoperirea lui, oamenii de stiinta au izolat mai mult de 4000 de flavonoide. Totusi, chiar acest numar mare poate reprezenta numai o mica parte din flavonoidele care exista in natura. Aceste substante sunt responsabile de culoarea inchisa ale murelor; se mai gasesc in coaja citricelor si a altor fructe, legume, nuci, seminte, cereale, legume, ceai, cafea, cacao si in vin. In plus, majoritatea plantelor medicinale isi datoreaza calitatile terapeutice acestor flavonoide.

Flavonoidele sunt numite uneori bioflavonoide, un termen adesea folosit pentru a descrie flavonoidele active din punct de vedere biologic. Cand cumparati vitamine care contin flavonoide, veti constata ca termenul bioflavonoide este cel mai adesea folosit. Termenii sunt in general echivalenti. p6g716pn36fuy
Dintre miile de compusi cu acest nume ciudat, flavonoidele care au fost cel mai studiate sunt quercetina, rutina, naringina, hesperdina, geniteina, baicalina, Picnogenolul (un produs care combina mai multe substante), catechina si complexul bioflavonoid. Nu e nici o indoiala ca vom afla mai multe despre acesti compusi remarcabili pe masura ce cercetarile continua. Functii si utilizariDe curand, flavonoidelor li s-a acordat o mare atentie datorita proprietatilor lor antioxidative impresionante. Cativa dintre acesti compusi par sa fie mai eficienti decat antioxidantii obisnuiti - vitaminele C si E pentru moment - prin efectul lor, cum ar fi protejarea de oxidare a lipoproteinelor de joasa densitate (LDL). Si rezulta ca, daca noi am manca o multime de fructe, legume si cereale, consumul de flavonoide ar depasi consumul de alti antioxidanti cum ar fi vitamina C. De fapt, consumul de flavonoide este estimat a fi intre 200 si 1000 mg pe zi.

Dar contributia lor la sanatate merge dincolo de proprietatile lor antioxidative. Sute de studii asupra flavonoidelor au demonstrat ca aceste substante au un domeniu larg de capabilitati. Ele pot de asemenea sa scada nivelul colesterolului, oferind protectie mai departe impotriva bolilor cardiovasculare. Poseda calitati antivirale anticanceroase, antiinflamatorii, antihistaminice si pot fi utile in prevenire si/sau tratarea unei varietati de boli. Cercetarile intaresc aceasta teorie.

De exemplu, mai multe studii - in special acelea ale doctorului C. Kandaswani si doctorului E. Middleton - au demonstrat eficienta unor flavonoide in prevenirea si tratarea diferitelor forme de cancer. Aceste studii care includ tratamente ale cancerului rezistent la chimioterapie au implicat atat liniile celulare (culturile de celule facute in vase Petri), cat si organismul viu.

In anul 2002, intr-un studiu pe 10 000 de finlandezi - barbati si femei - cercetatorii au descoperit mai multe asociatii specifice intre cateva flavonoide din dieta si cateva boli cronice. Ei au constatat ca persoanele care iau quercetina in cantitate mare au o mortalitate mai scazuta la cardiopatie ischemica, persoanele care iau hesperetina kaempferol si naringenina au un o incidenta mai scazuta la accidentele vasculare cerebrale; barbatii care iau quercetina au o incidenta mai scazuta la cancerul de plamani; barbatii care iau mai multa miricetina au un risc mai scazut la cancerul de prostata; cei care iau o cantitate mai mare de quercetina, naringina si hesperetina au o incidenta mai mica de astma, o doza mai mare de quercetina si de miricetin este asociata cu o reducere a riscului de diabet de tip 2.

S-au facut numeroase cercetari aspra activitatii antivirale a flavonoidelor, in special asupra virusilor asociati cu poliomielita, gripa, hepatita de tip A si B, herpes simplex 1, virusului de tip 1 responsabil de leucemia celulelor T umane si HIV (SIDA), virusul imunodeficintei umane.

In vitro, in conditii de laborator, de exemplu, baicalina si quercetina au dovedit ca inhiba multiplicarea virusului SIDA in procent de 100%.

Este interesant de notat ca multe plante medicinale folosite de-a lungul secolelor contin un nivel inalt de flavonoide. Un exemplu poate fi gasit in medicina japoneza, planta denumita Sho-saiko-to care este folosita in tratarea bolilor cronice de ficat. Cand cercetatorii au examinat proprietatile acestor plante de a inhiba cresterea celulelor canceroase ei au descoperit ca folosirea ierburilor combinate a inhibat mai bine cancerul decat daca aceste ierburi ar fi actionat individual. Aceasta demonstreaza clar efectul sinergie al flavonoidelor.

Flavonoidele care se comporta ca fitoestrogenii nu cresc nivelurile de estrogen, asa cum ar implica numele. Dimpotriva, ele incurajeaza un echilibru mai bun al estrogenului pozitiv fata de al estrogenului negativ, ajutand corpul sa metabolizeze estrogenul negativ. Un estrogen negativ (estradiol) in exces este implicat in cancerul de san, cancerul de prostata, simptomele de menopauza, simptomele sindromului premenstrual, endometrioza, formatiunile fibrochistice din san, si alte tulburari hormonale posibile. Flavonoidele ajuta corpul sa converteasca estradiolul in estriol, forma protectoare si sigura a estrogenului. De fapt, estriolul este forma preferata de estrogen folosita in Europa in terapia de substitutie hormonala. Surse bogate de fitoestrogen sunt in produsele de soia si acesta poate fi unul dintre motivele pentru care in tarile estice s-a gasit o incidenta scazuta a tulburarilor dependentei de estrogen, caci acest aliment este mai prezent in regimul alimentar obisnuit.

Exista de asemenea rapoarte despre folosirea flavonoidelor in tratamentul osteoporozei ca o alternativa sigura a terapiei de substitutie a estrogenului.

Tinand seama de sutele de studii care au fost efectuate pe flavonoide si de faptul ca multe alte efecte au fost observate cand au fost comparate cu studiile efectuate pe medicamente, este de remarcat ca aceste substante nu sunt cu mult mai frecvente ca optiune de tratament pentru SIDA, artrite, hepatite, boli cardiovasculare si alte maladii degenerative care au raspuns in conditii de laborator, in experimente pe animale si oameni.