Boli Medicina.com - Sanatatea ta e preocuparea noastra.




boli, remedii, Tratamente, remedii naturiste, Tratament naturist la medicina stucturate pe referat, proiect, eseu, lucrare, diploma, tema despre alimentatie dieta

PARALIZIILE CEREBRALE









DEFINIŢIE
Paraliziile cerebrale (PC) sunt un grup heterogen de tulburări ale mişcărilor şi ale posturii datorat unor suferinţe cerebrale diverse ale copilului, cu caracter persistent dar neprogresiv, ce apar ca urmare a unor cauze variate care acţionează în perioada ante-, peri- sau postnatală în primii 3-5 ani de viaţă, asupra unui creier imatur.
Paraliziile cerebrale sunt de fapt un grup de afecţiuni având etiologii, mecanisme şi consecinţe diferite care au fost reunite sub această denumire luându-se în considerare problemele diagnostice şi terapeutice comune.
Sinonime utilizate pentru denumirea acestor afecţiuni sunt: Infirmitate motorie cerebrală, Encefalopatie cronică infantilă, Encefalopatie fixă.
În practica curentă, în clinica noastră se preferă termenul de encefolopatie cronică infantilă.

EPIDEMIOLOGIE
Valorile incidenţei paraliziilor cerebrale variază în funcţie de autori şi în funcţie de perioada în care au fost efectuate aceste studiile. În ţările vestice incidenţa paraliziilor cerebrale variază între 1,5 – 2,5‰. Se pare că în ultimii ani incidenţa paraliziilor cerebrale a crescut, probabil datorită supravieţuirii prematurilor foarte mici, cu greutate mai mică de 1000g.

ETIOLOGIE
Paraliziile cerebrale sunt un grup de afecţiuni cu etiologii multiple. Cauzele diferă în funcţie de tipul paraliziei cerebrale, dar există şi factori determinanţi sau predispozanţi comuni.
La unii pacienţii este adesea imposibil de determinat cauza paraliziei cerebrale, deoarece aceasta are de obicei origine multifactorială şi selectarea unui singur factor este arbitrară.

Ca şi factori etiologici se descriu:
1. Factori antenatali, care sunt cel mai probabil implicaţi în etiopatogenia paraliziilor cerebrale de cauză nedeterminată în care istoricul perinatal este normal:
- Prematuritatea este în general asociată cu tetraplegia spastică cu afectare predominentă a membrelor inferioare (boala Little);
- întârzierea creşterii intrauterine este un factor de risc important pentru apariţia paraliziei cerebrale, al cărui mecanism nu se cunoaşte cu certitudine;
- anomalii materne (hemoragie uterină, infarct placentar);
- malformaţii cerebrale;
- factori genetici;
- factori de mediu (iradiere, infecţii congenitale – sindrom TORCH, toxice)

2. Factori intranatali.
- traumatismul obstetrical;
- hipoxie-ischemie.
Studiile din ultimii ani arată că aceşti factori nu au un rol atât de important cum s-a crezut iniţial şi că de fapt factorii antenatali determină afectarea fătului care nu contribuie la actul normal al naşterii, producându-se agresiunea hipoxic-ischemică suplimentară sau/şi necesitând aplicare de forceps, cu posibilitatea unui traumatism obstetrical

3. Factori postnatali. Aceştia sunt responsabili pentru mai puţin de 10% din cazurile de paralizie cerebrală, care, de cele mai multe ori este hemiplegie spastică.
- infecţii;
- traumatisme;
- encefaloze (sindrom de deshidratare acută, carenţe proteice);
- intoxicaţii.


FORME CLINICE
Există mai multe clasificări ale paraliziilor cerebrale, cea mai uşor de folosit în practică fiind cea bazată pe formele clinice:
I. Forme spastice (piramidale)
- hemiplegie/-pareză;
- diplegie spastică/ataxică;
- triplegie;
- tetraplegie.
II. Forme diskinetice (extrapiramidale)
- hiperkinetică (atetoză, coree, tremor);
- distonică.
III. Forme ataxice (cerebeloase)
IV. Forma atonă-hipotonă
V. Forme mixte


HEMIPLEGIA
Hemiplegia este afectarea motorie unilaterală (a unui hemicorp), de cele mai multe ori de tip spastic.

Hemiplegia congenitală este definită ca hemiplegia a cărei leziune cauzală este prezentă înainte de sfârşitul perioadei neonatale (28 de zile de viaţă) şi este cea mai frecventă (70-90% din cazuri).
Etiologia este prenatală în 75% din cazuri, având la bază prematuritatea, malformaţiile cerebrale, rar cauze genetice. În 4-8% din cazuri se pot identifica cauze perinatale (hemoragii, infarcte cerebrale), iar în 10% cauze postnatale. La 20% din cazuri nu se pot identifica cauzele.
Clinic se manifestă prin pareză şi spasticitate unilaterale. Acest tip de PC este uşor mai frecvent la băieţi decât la fete. Diagnosticul se pune rar în perioada neonatală, existând adesea un interval liber de 4-9 luni în care examenul neurologic furnizează date normale. Primele manifestări apar în majoritatea cazurilor la 4-5 luni de viaţă, odată cu dezvoltarea prehensiunii, când se constată o lateralizare precoce la membrele superioare. Primele semne ale afectării membrului inferior apar odată cu începerea mersului, constatându-se existenţa unui sindrom piramidal cu spasticitate. De obicei faţa este neafectată sau uşor afectată în cazul hemiplegiilor congenitale. Se asociază hemihipotrofie, mai importantă la membrul superior decât la cel inferior. Reflexele arhaice persistă de obicei peste vârsta de 1an. La manifestările descrise se mai pot asocia: manif. oculare (cataractă congenitală, strabism, îngustări de câmp vizual, atrofie optică), anomalii senzoriale (neobligtoriu), epilepsie (apare în 27-44% din cazuri) cu crize parţiale sau epilepsie startle. 18-50% dintre copiii cu hemiplegie congenitală pot prezenta retard mental, pot asocia tulburări de vorbire sau nu (de obicei în funcţie de intelect), acestea fiind ceva mai frecvente la cei cu leziuni ale emisferului stâng.
Anatomo-patologic se pot identifica leziuni chistice în teritoriul arterei cerebrale medii, leziuni subcorticale ducând la dilatarea unilaterală a ventriculului lateral corespunzător, malformaţii (schizencefalie, hemimegal-encefalie, polimicrogirie).
Paraclinic, pentru diagnosticul acestor leziuni sunt utile:
- ETF (ecografia transfontanelară), foarte folositoare în special la nou-născut si care poate evidenţia infarcte sau hemoragii periventriculare.
- CT (computer-tomografia) poate pune în evidenţă tulburări de dezvoltare în 17% din cazuri, atrofie periventriculară în 42% din cazuri, atrofie cortico-subcorticală în12% din cazuri sau poate să aibă un aspect normal, în 29% din cazuri [2].
- RMN (rezonanţa magnetică nucleară) evidenţiază frecvent leziuni nedetectabile pe CT: polimicrogirie, leziuni profunde bilaterale asimetrice.
Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu paraliziile obstetricale de plex brahial, fracturi, osteocondrite.

Tratamentul vizează:
- tratament recuperator neuro-motor;
- tratament logopedic;
- tratamentul crizelor epileptice;
- drenajul chistelor porencefalice comunicante evolutive;
- tratament ortopedic.

Hemiplegia dobândită apare în 10-30% din cazuri
Etiologia este diversă şi cuprinde: boli inflamatorii, boli demielinizante, migrenă, traumatisme cranio-cerebrale, boli vasculare, status epilepticus unilateral (sindromul hemiconvulsie-hemiplegie) sau hemiplegie acută postcritică.
Clinic, debutul este de obicei în primii 3 ani de viaţă şi este dominat de semnele bolii cauzale (comă, convulsii). De obicei hemiplegia este de tip flasc, faţa fiind foarte mult afectată (paralizie facială de tip central). Spasticitatea apare tardiv. În cazul leziunilor emisferului dominant apare afazie, spre deosebire de hemiplegia congenitală. Gradul recuperării şi prognosticul sunt foarte diferite în funcţie de cauza hemiplegiei şi de întinderea distrugerilor substanţei cerebrale. 75% dintre pacienţi vor prezenta epilepsie reziduală, iar 80%, retard mental. Hemiplegia de cauză vasculară are un prognostic favorabil.
Anatomo-patologic apar modificări în funcţie de cauza determinantă, care vor determina şi modificările imagistice specifice.
Diagnostic diferenţial. Hemiplegia dobândită poate fi greu de diferenţiat de hemiplegia congenitală atunci când apare la sugari, în special dacă crizele epileptice pun în evidenţă un deficit care nu a fost recunoscut anterior. Dacă există hipotonie marcată şi afectare facială importantă, acestea sunt semne de hemiplegie dobândită.
Tratamentul vizează tratarea afecţiunii cauzale, dacă pacientul se prezintă la medic de la debut şi recuperarea prin gimnastică medicală.


DIPLEGIA SPASTICĂ (B. Little)
Etiologia bolii Little este dominată de marea frecvenţă a naşterilor premature printre copiii afectaţi (50% din cazuri) şi incidenţa mare a factorilor perinatali. Totuşi la unii pacienţi nu s-a putut pune în evidenţă nici o cauză.
Anatomopatologic, diplegia spastică se datorează leziunilor periventriculare, care reprezintă cea mai comună formă de afectare cerebrală la prematur (a se vedea capitolul Encefalopatia hipoxic-ischemică perinatală): leucomalacie periventriculară, dilatare ventriculară unilaterală (post-hemoragie intraventriculară).
Clinic: aspectul clinic cel mai important este creşterea tonusului muscular predominant la nivelul membrelor inferioare, acest lucru datorându-se afectării fibrelor corticospinale periventriculare, care comandă membrele inferioare



În majoritatea cazurilor există o evoluţie în trei faze: în perioada de nou-născut există o hipotonie marcată, letargie şi dificultăţi de alimentare. Urmează o fază “distonică”, caracterizată prin mişcări distonice şi creşterea generalizată a tonusului muscular care determină o postură specifică a copilului, care se observă în special când acesta este ţinut în poziţie verticală: membrele inferioare sunt în hiperextensie şi sunt încrucişate datorită contracţiei excesive a adductorilor. Diagnosticul de obicei nu se pune până la 8-9 luni de viaţă datorită modificărilor subtile ale tonusului muscular din primele luni de viaţă. Urmează faza de spasticitate, cu flexie la nivelul genunchilor şi coapselor. Când este achiziţionat mersul, acesta este de obicei pe vârfuri, forfecat, cu păstrarea poziţiei de semiflexie la nivelul articulaţiilor membrului inferior şi extensia piciorului pe gambă (picior var-equin). Afectarea membrelor inferioare este de tip piramidal, uneori asimetric. Membrele superioare sunt uşor afectate întotdeauna. Intelectul este de obicei normal sau există deficienţă mintală uşoară în 69% din cazuri. Crizele epileptice se asociază rar în diplegia spasticăşi sunt uşor de controlat cu medicamente antiepileptice. Frecvent apar strabism şi defecte de vedere prin leziuni posterioare.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
- paraplegia spastică familială cu debut precoce;
- paraplegii progresive din boli metabolice (hiperargininemia-forma cronică, leucodistrofia metacromatică);
- distonie dopa-sensibilă – forme atipice cu spasticitate.
Tratamentul este cel discutat la paralizii cerebrale – generalităţi.

TETRAPLEGIA
În cazul paraliziei cerebrale, forma tetraplegică, sunt afectate toate membrele în mod egal sau membrele superioare sunt mai mult afectate decât cele inferioare, întotdeauna asociat cu retard mental sever şi microcefalie. Ca frecvenţă reprezintă 5% din PC, dar reprezintă o problemă medicală şi socială importantă, deoarece aceşti copii sunt complet dependenţi de îngrijirea celor din jur. Se întâlneşte de obicei la nou-născuţii la termen.
Etiologia este de obicei prenatală: malformaţii cerebrale, infecţii SNC în 20% din cazuri (TORCH), cauze genetice.
Anatomo-patologic se descriu: encefalomalacie multichistică (de origine pre-/perinatală), leziune parasagitală bilaterală extensivă, leziuni asociate (de trunchi cerebral, de nuclei bazali ± calcificări).
Clinic este forma cea mai severă şi se caracterizează prin retard mental sever, sindom bipiramidal cu afectarea membrelor superioare care sunt în hiperextensie şi a celor inferioare care sunt în flexie, ortostaţiunea şi mersul sunt imposibile. Se asociază paralizii de nervi cranieni, sindrom pseoudobulbar, tulburări de deglutiţie, fonaţie, sialoree. Pot să existe (neobligatoriu, dar în cea mai mare parte din cazuri): microcefalie, epilepsie, deficite senzoriale (surditate, atrofie optică cu scăderea acuităţii vizuale). Aceşti copii nu sunt capabili să se autoservească, ei au nevoie de însoţitor permanent.


PC DISKINETICĂ
Reprezintă 10% din PC. Sub această denumire sunt grupate mai multe afecţiuni (până în prezent au fost descrise în jur de 17 tipuri diferite de PC diskinetice) caracterizate prin mişcări sau posturi anormale apărute consecutiv defectului în coordonarea mişcărilor şi/sau reglarea tonusului muscular.
Forme clinice:
1. Hipekinetică în care aspectul clinic este dominat de mişcările involuntare induse de mişcare sau de efortul depus pentru menţinerea posturii. Acest tip de mişcări este accentuat de emoţii, dispar în somn. Mişcările din grupul hiperkinetic sunt de mai multe tipuri:
- Mişcările atetotice afectează în special partea distală a membrelor, sunt lente, vermiculare, ducând la flexia/hiperextensia degetelor.
- Mişcările coreice sunt mai rapide, bruşte, şi afectează în special muşchii proximali ai membrelor; pot afecta şi alte segmente ale corpului (faţa, limba) şi sunt dificil de diferenţiat de mioclonus.
- Tremorul / mioclonus / ataxie sunt alte forme de hiperkinezie care se pot asocia cu cele descrise.
- Posturile distonice semnifică contracţii musculare susţinute, cu instalare lentă, afectând un întreg membru sau musculatura axială, anumite mişcări de contorsionist.
2. Distonică în care afectarea motorie se caracterizează prin schimbări bruşte de tonus, în special creşterea tonusului în extensorii trunchiului induse de stimuli emoţionali. Aceşti pacienţi au tendinţa de a reveni în mod repetat la aceste posturi contorsionate, într-o manieră stereotipă (Kyllerman, 1981). Pacienţii distonici prezintă adesea mişcări anormale, dar nu cu acceaşi pondere ca şi pacienţii hiperkinetici
3. Cazurile mixte hiperkinetic-distonice sunt rare.

Etiologie. În acest tip de PC sunt implicaţi în special factorii perinatali:
1. PC hiperkinetică se întâlneşte la prematuri dintre care mulţi au prezentat hiperbilirubinemie uneori în asociere cu hipoxia. Forma hiperkinetică poate fi observată atât la nou-născuţii la termen care au suferit asfixie severă la naştere, cât şi la dismaturii (aşa numiţii “small for date”)cu hipoxie.
2. PC diskinetică este întâlnită la nou-născuţii la termen care au suferit o asfixie severă la naştere. Hipoxia şi hiperbilirubinemia sunt adesea combinaţi şi nu acţionează izolat. În ciuda frecvenţei crescute a hiperbilirubinemiei, icterul nuclear este astăzi rar demonstrat. La unii copii cu PC diskinetică nu poate fi evidenţiat nici un factor etiologic, putând fi suspectată originea genetică a afecţiunii, în special atunci când se observă o agravare progresivă tardivă a simptomatologiei.

Anatomo-patologic:
În PC diskinetică este caracteristică afectarea selectivă, cu atrofie şi scleroză, a nucleilor cenuşii centrali. Una dintre leziunile descrise este status demielinatus (demielinizare globală cu hipodensitate la CT) al ganglionilor bazali care afectează în special globus palidus şi care este leziunea caracteristică consecutivă icterului nuclear. La prematuri această leziune este individualizată mai puţin clar şi se asociază cu necroză pontosubiculară şi alte leziuni cerebrale. Status marmoratus al ganglionilor bazali şi talamusului este leziunea clasică întâlnită în coreoatetoza posthipoxică.

Aspectul clinic. Mişcările diskinetice nu sunt niciodată prezente în cursul primelor luni de viaţă, ele se instalează progresiv între 5-10 luni şi 2 ani. Primele manifestări sunt: hipotonia marcată a nou-născutului care prezintă şi mişcări de deschidere excesivă a gurii. Ulterior apar mişcări involuntare ale membrelor a căror extindere şi evoluţie ulterioară variază cu fiecare pacient. Aceşti pacienţi prezintă tulburări de deglutiţie, iar hipersalivaţia poate deveni o problemă majoră. Apar dificultăţi de menţinere a ortostaţiunii şi tulburări de mers datorită hipotoniei axiale asociate. Vorbirea este aproape întotdeauna afectată datorită interesării distonice a musculaturii buco-faringo-laringiene. Aspectul general, cu grimase brusc instalate şi contracţii bizare apărute la fiecare încercare de mişcare pot conduce la falsa impresie de retard mental. Intelectul este normal la 86% dintre pacienţii cu PC hiperkinetice şi 64% dintre PC distonice. Scrisul este însă dificil, bolnavii putând învăţa să bată la maşină pentru a comunica în scris. Mersul se face de obicei cu ajutor, este rar independent. Infecţiile febrile pot decompensa afecţiunea producând episoade de balism ameninţător de viaţă necesitând tratament de urgenţă cu haloperidol, pimozid sau fenitoin. Epilepsia este rară în acest tip de PC, apărând la 25% dintre pacienţi şi răspunde bine la tratament. Unii dintre bolnavi pot prezenta tulburări de auz, de vedere (strabism în 1/3 din cazuri)




În cazuri de sechele tardive ale icterului nuclear se descrie tetrada clasică Perlstein:
1. atetoza;
2. surditate pentru tonuri înalte;
3. paralizia privirii în sus;
4. hipoplazia smalţului incisivilor.

Diagnostic diferenţial se poate face cu:
1. boli degenerative: - Pelizaeus Merzbacher;
- Lesch-Nyhan;
- aciduria glutarică tip I.
2. boli metabolice: deficit de cofactor Molibden;
3. paraplegie spastică cu distonie;
4. distonia musculorum deformans;
5. distonia dopa-sensibilă;
6. distonia tranzitorie a nou-născutului.




PC ATAXICĂ este întâlnită în 7-15% din cazurile de PC. Sub această denumite sunt adunate afecţiuni cu etiopatogenie diferită care au ca şi caracteristică comună simptomele cerebeloase.

Etiologie. Factorii prenatali joacă un rol major în etiologia ataxiei cerebeloase non-progresive. În multe cazuri au fost evidenţiaţi factorii genetici în forme sindromice şi non-sindromice de ataxie. S-au descris cazuri familiale de ataxie congenitală neprogresivă cu transmitere autosomal dominantă, autosomal recesivă sau X-linkat dominant sau recesiv. De asemenea sunt incriminate: agresiunea hipoxic-ischemică, infecţiile, afecţiuni degenerative.

Anatomo-patologic:
Există o afectare a cerebelului (vermis, emisfere) prin leziuni de tip displazic sau atrofic, distincţia dintre acestea două neputând să fie făcută pe baza datelor imagistice. Nu există o corelaţie clară între afectarea cerebelului şi semnele clinice. Aplazia vermisului poate să fie cauză de ataxie, dar uneori, absenţa totală a vermisului nu se însoţeşte de modificări clinice, aşa cum se întâmplă în malformaţia Dandy-Walker. Date similare pot fi întâlnite în disgeneziile emisferelor cerebeloase. Cauzele leziunilor atrofice include afectare pre- sau postnatală de tip asfixic a emisferelor cerebeloase, infecţios, degenerativ.

Clasificare:
1. Aplazia/hipoplazia cerebeloasă;
2. Aplazia/hipoplazia vermiană – sd. Joubert;
- sd.Gillespie (ataxie+aniridie);
3. Malformaţia Chiari tip I fac ataxie prin hidrocefalie;
4. Impresiunea bazilară
5. Leziuni distructive şi encefalocel;
6. Hipotiroidism congenital.

Clinic. Aspectul clinic variază de la caz la caz. La unii copii sindromul cerebelos (cu ataxie afectând membrele superioare şi inferioare, cu dismetrie şi tremor intenţional) devine evident până la vârsta de 2-3 ani. Aceste cazuri sunt de obicei fără semne piramidale şi sunt denumite PC ataxică “simplă”. Aceşti copii achiziţionează de obicei mersul până la 3-4 ani, dar cad frecvent. Mulţi prezintă un grad de afectare intelectuală, de obicei deficienţă mintală uşoară, putând frecventa şcoala normală. Unii copii prezintă microcefalie, epilepsie sau deficienţă mintală severă.

Diagnostic diferenţial:
1. PC ataxică nu trebuie confundată cu lipsa de coordonare a copiilor mici sau a acelora care prezintă o întârziere de dezvoltare pe etape.
2. Tumori: - cerebrale - de fosă posterioară (cerebel, trunchi cer.)
- supratentoriale (rar);
- neuroblastom (sindrom opsoclono-mioclonic).
3. Boli metabolice:
a. sfingolipidoze;
b. ceroidlipofuscinoze;
c. anomalii ale reparaţiei AND;
d. boli ale metabolismului energetic;
e. boli ale metabolismului acizilor graşi;
f. altele (ex. Lafora).
4. Boli heredodegenerative:
a. epilepsii mioclonice progresive;
b. leucodistrofii;
c. boli multisistemice;
d. degenerescenţe spinocerebeloase;
e. degenerescenţe parenchimatoase cerebeloase.
5. Ataxii cerebeloase neprogresive dobândite.
a. posthipoxic: - înec;
- stop cardiac;
b. hipoglicemie;
c. şoc termic.


PC – FORMA HIPOTONĂ / ATONĂ
Se caracterizează prin hipotonie musculară generalizată care persistă peste 2-3 ani de viaţă şi care nu rezultă dintr-o afectare primitivă a muşchiului sau a nervului periferic. Marea majoritate a acestor copii prezintă ulterior, odată cu înaintarea în vârstă, PC spastică, diskinetică şi în special ataxică, dar la unii pacienţi hipotonia generalizară persistă până târziu. Acestea constituie cele mai severe forme de PC, în care nu se produc modificări maturaţionale ale creierului care ar duce în mod normal la un tablou distonic sau spastic.
Etiologie. Se crede că afectarea hipoxic-ischemică a măduvei spinării şi în special a celulelor cornului anterior ar putea fi responsabilă de o parte a semnelor clinice. Alte cauze sunt: leziunile nucleilor nervilor cranieni, leziunile posthipoxice cerebrale. Alte cauze importante de PC hipotonă sunt malformaţiile majore ale SNC (agirie pahigirie), calcificarea bilaterală, simetrică a talamusului (familială sau posthipoxică)
Clinic se descriu:
1. hipotonie generalizată ce nu rezultă ca urmare a unei boli neuro-musculare;
2. ROT nu sunt absente;
3. intelect întârziat sau hiperkinezie cu deficit atenţional;
4. ± tulburări hipotalamice, adipozitate, febră cerebrală;
5. semne de afectare a nucleilor trunchiului cerebral: absenţa mişcărilor oculare şia reflexului pupilar fotomotor, absenţa reflexului faringian, ptoză şi diplegie facială.
Evoluţia posibilă este spre PC spastică, diskinetică sau ataxică.



PC MIXTE
Procentul de cazuri diagnosticate ca paralizie cerebrală de tip mixt variază considerabil în funcţie de autor, de criteriile folosite pentru definirea acestei entităţi. Unii autori consideră că în acestă categorie pot fi incluse cazurile în care se asociază sindrom piramidal + extrapiramidal (hemipareză + distonie, atetoză), alţii sinrom cerebelos + extrapiramidal/piramidal.
Clasificarea tipului de paralizie cerebrală este mai puţin importantă decât analiza funcţională a pacientului, în vederea tratamentului.




TRATAMENT
Datorită manifestărilordiverse ale paraliziilor cerebrale, tratamentul acestora reprezintă o adevărată încercare pentru persoanele implicate în sănătate. Aceste afecţiuni persistente nu pot fi vindecate, se pot obţine ameliorări importante ale funcţiei motorii, oprirea crizelor epileptice, etc.
1. Tratamentul afectării motorii:
Fizioterapia are drept scop împiedicarea apariţiei contracturilor şi retracţiilor şi “învăţarea” mişcărilor normale (care la copilul normal apar spontan). De asemenea poate contribui la eliminarea treptată a poziţiilor distonice. Există mai multe metode, cu rezultate asemănătoare. Exerciţiul fizic are o importanţă deosebită pentru recuperarea funcţiei motorii, dar trebuie efectuat aproape continuu (s-a dovedit că 1-2 ore de exerciţii fizice zilnic nu au foarte mare importanţă, trebuie făcută gimnastică pe tot parcursul zilei).
Tratamentul ortopedic urmăreşte corectarea contracturilor deja formate prin alungiri de tendoane, consolidarea unor articulaţii instabile, prin artrodeze, transplantarea unor muşchi, care vor adopta un nou rol.
Tratamente noi: rizotomie dorsală (secţionarea selectivă a rădăcinilor dorsale) a dus la unele îmbunătăţiri în situaţia pacienţilor cu paralizii cerebrale. Se pare însă că nu există diferenţe semnificative între rezultatele acestei metode şi cele obţinute prin fizioterapie
2. Tratament medicamentos al spasticităţii s-a dovedit a avea rezultate modeste. S-au folosit: diazepam, cu rezultate bune, baclofen, care este cel mai folosit medicament în prezent. Se poate administra intratecal, în perfuzie continuă sau în bolus. Recent s-a început folosirea de toxină botulinică care diminuă spasticitatea prin blocarea eliberării acetilcolinei la nivelul joncţiunii neuromusculare. Rezultatele sunt bune, dar temporare, necesitând administrări repetate de toxină botulinică, iar efectele adverse pot fi greu de controlat. S-au mai folosit dantrolen, clorzoxazon.
3. Tratamentul medicamentos al crizelor epileptice asociate se face cu medicamentele antiepileptice corespunzătoare fiecărui tip de criză.
4. Abordarea problemelor de comunicare. Mulţi pacienţi cu paralizie cerebrală au probleme de comunicare, care sunt mult mai dificil de tratat decât tulburările motorii. Se încearcă dezvoltarea vorbirii, cât mai devreme cu putinţă, acest obiectiv neputând însă fi atins la toţi pacienţii. De aceea, la aceştia se încearcă dezvoltarea unor mijloace de comunicare alternativă: pictură, folosirea computer (sintetizator voce), limbajul semnelor.
5. Probleme de hrănire. Mulţi copii cu paralizii cerebrale au probleme importante de alimentare, încă din perioada de nou-născut. S-a încercat soluţionarea problemei prin administrarea alimentelor pe sondă naso-gastrică, dar aceasta este greu tolerată de către pacienţi. Cea mai bună soluţi pare a fi montarea unei gastrostome care rezolvăîn parte problemele legate de dificultăţile de alimentare, permiţând şi o bună dezvoltare fizică a acestor copii, a căror deficienţă în creştere şi dezvoltare pare a fi legată de problemele de hrănire.
6. Problemele de învăţare sunt frecvente la copiii cu paralizii cerebrale, datorită retardului mental asociat, tulburărilor de vorbire şi scris, precum şi altor probleme asociate. Pentru aceşti copii se indică şcolarizarea în şcoli speciale, în care învaţă materia a 4 clase pe parcursul a 8 ani şi şcoli speciale de învăţare a unei meserii.
7. Probleme comportamentale sunt mult mai frecvent întâlnite la copiii cu paralizie cerebrală, decât la copiii normali. La aceşti copii este necesară educaţia în cadrul familiei, dar deoarece familia poate prezenta dificultăţi pentru acceptarea sau/şi înţelegerea rolului său, se indică psihoterapia membrilor familiei. Unele probleme specifice, de exemplu hiperactivitatea, poate fi asociată cu paralizia cerebrală sau poate fi iatrogenă.


 DECALCIFIEREA - DEMINERALIZAREA DURERILE OSOASE OSTEOPOROZA
 RAHIALGIA
 HEMIPLEGIA
 VITILIGO
 HEMATURIA
 PARUL CASANT, PARUL USCAT
 RINITA, GUTURAIUL
 VARICELA
 SISTEMUL GENITAL
 DISMENOREA, CICLURILE DUREROASE



Copyright 2005-2013 Contact | Adauga articol

HomeAlimente si rolul lor in sanatate. EseuriDieta, Retete de slabire, Cure Naturiste si Proiecte MedicinaTratamente si Terapii Naturiste in lucrari de licenta/rezidentiat. Tratarea bolilor intr-un mod sanatosBoliMedicamente si referate necesare pentru sanatatea ta.
HomeAlimenteDietaTratamente NaturisteBoliMedicamente