Boli Medicina.com - Sanatatea ta e preocuparea noastra.

boli, remedii, Tratamente, remedii naturiste, Tratament naturist la medicina stucturate pe referat, proiect, eseu, lucrare, diploma, tema despre alimentatie dieta

Infectiile acute si cronice ale aparatului genital

Infecţiile acute si cronice ale aparatului genital ocupă un loc important în patologia ginecologică, atăt prin frecvenţă căt şi prin dificultăţile terapeutice pe care le ridică. Sub influeţa antibioterapiei, aspectele clinice s-au modificat, fiind mai frecvente leziunile cronice, formele clinice atenuate, cu sensibilitate redusă la antibiotice.


Sursele de infecţie sunt de origine endogenă şi exogenă:
. Sursa endogenă - este reprezentată de germenii care se găsesc la nivelul aparatului genital in stare saprofita şi care sub influenţa factorilor favorizanţi devin patogeni;
. Sursa exogenă, in care agenţii patogeni sunt inoculaţi în organismul femeii în diferite circumstanţe:

I. Sarcina, naşterea şi lehuzia care în afara faptului ca determină o stare hipoergie a organismului feminin, favorizează pătrunderea germenilor prin: examene vaginale septice, în special după ruperea membranelor, travalii prelungite, travalii chirurgicale, traumatisme soldate cu soluţii de continuitate.
II. Avorturile, mai ales cele provocate prin manevre empirice, resturile ovulare şi cheagurile sanguine reprezintă un bun mediu de cultură pentru germeni.
III. Raporturile sexuale constituie o modalitate frecventă de inoculare a infecţiei hemoragice,???? gonococice, sifilitice, etc.
Actualmente a fost demonstrată experimental aderenţa unor microoorganisme la spermatozoizi: Neisseria gonorrheae, Chlamidia Trachomatis;
IV. Explorările şi intervenţiile ginecologice ca: histerometria,
dilataţii ale colului, histerosalpingografia, chiuretajul biopsic.


Căile de infecţie sunt:
1. calea caniculară prin intermediul mucoaselor;
2. calea sanguină, în care germenii provin de la un focar de infecţie situat la distanţă în organism;
3. calea limfatică- infecţia se transmite prin limfaticele spaţiului pelvisubperitoneal;
4. calea de contiguitate de la nivelul aparatului digestiv (apendice, intestin).
În raport cu segmentul aparatului genital la nivelul căreia se fixează, infecţiile se pot clasifica în infecţii joase: vulvo-vagintă, cervicită şi infecţii înalte, metrita, anexita, pelviperitonita, celulita pelvină, peritonita generalizată.
Infecţiile vaginului sunt întâlnite frecvent în patologia genitală a femeii. În marea majoritate sunt contagioase şi se transmit prin contact sexual. Foarte rar infecţia este localizată strict la mucoasa vaginală, de cela mai multe ori se asociază cu vulvita sau cervicita.
Agenţii etiologici mai frecventi sunt: trichomonasul, candida, gonococul sau asocieri de germeni.
Simptomul dominant în vaginite este leucorea la care se asociază durerea locală senzaţia de arsura, prurit, dispareunie. Aspectul macroscopic al leucoreii poate sugera etiologia vaginitei.
Examenul bacteriologic al secreţiei vaginale este obligatoriu pentru a preciza tipul de germene si sensibilitatea sa la antibiotice, în vederea instituirii tratamentului etiologic.


În funcţie de agenţii etiologici implicaţi sunt:
. vulvovaginite bacteriene - determinate de Gardenerella vaginalis, Neisseria gonorrheae, Chlamidia, Mycoplasma hominis, Ureaplasma urealyticum, bacilul Koch, Trepponema palidum;
. vulvovaginite virale - viruşii ADN care afecteză vulva şi vaginul fac parte dintre tipurile: herpes, pox şi papova; cel mai frecvent întâlnite sunt virusul herpes-simples virusul varicelei, virusul herpes zoster şi citomegalovirusul;
. vulvovaginita tricomoniazică - determinată de Trichomonas vaginalis care este un protozor flagelat unicelular, ce poate infesta şi tractul urinar inferior;
. vulvovaginita micotică - dintre speciile de Candida, Candida albicans este cea mai frecvent întâlnită, aceasta având capacitatea de a forma spori;
. dermatitele vulvare - foliculite, furunculoza vulvară, eczeme determinate de stafilococ, streptococ;
. corpi straini;
. Entamoeba histolytica, Pthirus pubis, Sarcoptes scabiae sunt agenţi care determină rar infecţii vulvovaginale.
În funcţie de etiologia vaginitei cele mai frecvente sunt: vaginita micotică, trichomonazică şi flora microbiană polimorfă.

Vaginita micotică
Este una dintre cele mai frecvente infecţii vaginale. Majoritatea vulvovaginitelor fungice sunt cauzate de genul Candida, iar în cadrul acestuia Candida albicans este responsabila de 60 - 90 % dintre cazuri. Până în prezent au fost identificate peste 200 de tipuri de Candida albicans în flora vaginală capabile să producă vulvovaginită.
Candida se găseşte în flora saprofită vaginală, iar transformarea într-o formă patogenă activă este favorizată de unele modificări biochimice locale: scăderea florei saprofite Döderlain, scăderea pH-ului vaginal etc. Alţi factori favorizanţi sunt: antibioterapia îndelungată utilizarea contraceptivelor estro-progesteronice, diabetul, sarcina şi naşterea.
Factorii virulenţi ai speciilor de Candida sunt : capacitatea de aderenţă la epiteliul vaginal, colonizarea epiteliului vaginal, germinarea microorganismului care favorizează colonizarea, capacitatea microorganismului de a-şi modifica tipul coloniei. Speciile de Candida se pot transmite şi pe cale sexuală.
Diagnosticul clinic este sugerat de simptomatologia subiectivă: senzaţie de arsură locală, prurit intens, leucoree, dispareunie, uneori disurie. Mucoasa vaginală este congesionată,labiile sunt edemaţiale.
Diagnosticul paraclinic pune în evidenţă prezenţa nucleilor de Candidala examenul microscopic. Diagnosticul paraclinic se bazează pe evidenţierea Candidei albicans sub formă de spori şi filamente în frotiul cito-bacteriologic din secreţia vaginal.
Pentru a pune în evidenţă mai bine microorganismele se pune o picătură de KOH 10 % care distruge toate celulele cu excepţia fungilor (pentru că peretele fungilor este rezistent la substanţele alcaline).
Patogenia candidozei vulvovaginale, care este multi factorială, a fost mult discutată în literatură. Uneori infecţia micotică poate fi dificil de diferenţiat de colonizarea nesemnificativă deoarece ciuperca este prezentă la 25 % dintre femei şi numai jumătate dintre femeile gravide sau negravide care au ciuperca în vagin prezintă simptomele infecţiei. Trecerea organismului de la comensal la patogen în vagin este legată mai ales de schimbări în biotop, decât ale fungilor.
La femeia sănătoasă, prin conexiunea inversă negativă, la fel ca orice sistem biologic, vaginul face o poziţie activă faţaă de perturbările din microclimat, căutand să menţină la o anumită valoare efectul candidelor, frânând acţiunea lor. La apariţia candidelor răspunsul vaginului ca sistem autoreglabil este orientată în sensul menţinerii echilibrului biocenozei, în sensul înlăturării cipercilor sau menţinerii celor existente in vagin în stare saprofită.
În cazurile de receptivitate mică, la femei sănătoase, imediat dupa puseul acut, femeia se vindecă, dacă factorii predispozanţi nu sunt prezenţi.
În patogenia vulvovaginitelor candidozice, în literatură se discută mai mulţi factori care constitue cauze predispozante ale bolii, în acelaşi timp, aceştia constitue cauzele infecţiilor recidivante cu Candida.
Multe infecţii candidozice sunt autogene, organismul fiind transformat din regiunea anală, dupa defecare; o igienă deficitară, folosirea în exces a laxativelor, scaune moi, pot contribui la reinfectare. Administrarea de nistatin oral (100000-200000 u ) de trei ori pe zi, în timpul meselor, diminuează populaţia intestinului de candide şi descreşte inoculorea perineală cu ciuperci disponibile pentru reinfecţie.
Gravidele au o receptivitate crescută pentru candide, Candida albicaus fiind cea mai obişnuită cauză a vulvovaginitelor în sarcină. Modificările constatate în sarcină, sunt asemănătoare celor de la sfărşitul ciclului.


Înainte de apariţia antibioticelor, Plass şi colaboratorii (1931 ) atrag atenţia asupra vulvovaginitelor "recalcitrante " întâlnite la două femei gravide "care erau atât de severe încât determinau şi insomnii din cauza pruritului".
Graviditatea determină modificări vaginale, cu acţiune de protecţie antiimflamatorie maximă cu excepţia Candidei. În această perioadă femeile au cel mai acid pH, frecvenţi lactobacili,o îngroşare a epiteliului vaginal şi cel mai mare conţinut în glicogen; nivelul mare de glucoză şi pH-ul scăzut contribuie la creşterea Candidei.
Mulţi autori atribuie colonizarea mai frecventă cu ciuperci şi proporţia mai mare a vaginitelor micotice la gravide, conţinutului crescut în glicogen a epiteliului vaginal, scăderii pH-ului, edemului mucoasei şi descuamării mai intense a epiteliului vaginal, sub stimulul hormonilor de sarcină. Problema este însă mai complexă decât existenţa unei sursede carbon mai abundentă care favorizează creşterea ciupercilor, multiplicarea şi aderenţa lor.
Identificarea recentă a receptorilor pentru estrogen şi progesteron în citosomul Candidei, cu observarea efectului stimulator a acestor hormoni asupra ciupercii, prin determinarea intensificării înmulţirii şi a virulenţei microorganismului constituie un alt mecanism prin care hormonii din sarcină favorizează candidoze.
Hormonii influenţează deci nu numai modificările din biotop ale pH-ului şi ale conţinutului în glicogen, ci acţionează şi direct asupra receptorilor din citoplasmă şi probabil favorizează şi aderenţa ciupercilor la celulele epiteliale ale vaginului.
Antibioticele stimulează dezvoltarea candidelor prin următoarele mecanisme:
1) Acţiunea stimulatoare directă asupra fungilor este explicată de unii autori prin faptul că ciupercile asimilează azotul care intră în compoziţia moleculelor unor antibiotice. Tetraciclina adăugată culturilor face ca ele să se dezvolte mai repede decât culturile martor fără antibiotic; după alţi autori, în vitro, antibioticele nu s-au arătat a avea un rol stimulator asupra creşterii candidelor.
2) Îndepărtarea organismelor competitive pentru hrană: având un important rol selectiv, îndepărtând unele microorganisme, antibioticele determină "eliberarea locului" şi înlocuirea microbilor distruşi prin candide. Uneori există tentaţia de a distruge o populaţie saprofită fără a ţine seama că prezenţa unor asemenea microbi în complexa biocenoză vaginală, este o necesitate pentru menţinerea şi apărarea integrităţii ei biologice.
Antibioticele reduc populaţia bacteriană protectoare din biocenoza vaginală, mai ales speciile de lactobacili, diminuând în felul acesta rezistenţa naturală a colpoecosistemului. Creşterea postantibiotică a Candidelor vaginale, reflectă o creştere a numărului de ciuperci răspândite în întreg organismul, datorită scăderii speciilor din ecosistemul respectiv care îi inhibă multiplicarea. Creşterea frecvenţei candidelor din vagin, de exemplu, este însoţită de obicei de o creştere simultană a culturilor de Candida obţinute din tractul gastro-intestinal. Studii asupra florei gastrice a şobolanilor arată că lactobacilii şi Candida albicaus, coexistă în armonie, fiecare specie colonizând o suprafaţă anatomică distinctă din punct de vedere histologic: lactobacilii ocupă epiteliul stratificat cheratinizat, iar Candida colonizează şi este ataşată de celulele secretorii ale mucoasei. După încetarea administrării antibioticului, microflora originală a stomacului se restabileşte şi cele două populaţii continuă să trăiască în simbioză.
3) Îndepărtarea microorganismelor care produc substanţe fungistatice: microbii gram-negativi secretă substanţe fungistatice care menţin la un anumit nivel numărul de levuri saprofite din vagin. Antibioticele distrug microbii care liberează fugistatice, favorizând în acest fel, dezvoltarea candidelor. Şi în intestin antibioticele suprimă bacterii care produc substanţe inhibitoare antifungice. Din această categorie fac parte Pseudomonas aeruginosa, streptococi, clostridium şi în special lactobacilii care au acţiune antifungică puternică.
4) Dobias ( ) arată că flora gram-negativă, în special Escherichiac coli, prin distrugere, eliberează o endotoxină care este un factor stimulator de creştere a candidelor. Acesta, în timpul tratamentului cu antibiotice, ar fi primum movens al declanşării candidozei; ciupercile se înmulţesc mult în intestin şi,pe cale sanguină sau de la nivelul anusului, ajung în vagin. Această endotoxină este pusă în libertate şi prin distrugerea florei gram-negative din vagin şi dezvoltarea candidelor de la acest nivel.
5) Sub acţiunea antibioticelor candidele se înmulţesc mai mult în intestin şi, în consecinţă mor în număr mai mare. Prin moartea lor, candidele eliberează o endotoxină care este foarte iritantă. Pe pielea normală ele produc o iritaţie puternică iar pe mucoase pot determina chiar ulceraţii; lezarea mucoasei intestinale permite pătrunderea fungilor în sânge. Un tampon cu endotoxine de candide fixat pe mucoase produce o vasodilataţie locală cu hiperemie şi endem. Endotoxina produce şi proteoliză, care, împreună cu celelalte modificări determinate de ea, permeabilizează mucoasaintestinală la candide, care prin torentul circulator, ajung în vagin. În vagin, endotoxina provenită de la candidele distruse la acest nivel, produce aceleaşi modificări favorabile dezvoltării candidei.
6) Toate ciclinele, în special tetraciclina şi cloramfenicolul sunt un factor iritativ local al mucoaselor, atât la locul absorţiei, cât şi la cel al eliminării. Această acţiune toxică se exercită, în primul rând asupra mucoasei gastro-intestinale, permiţând asrfel pătrunderea fungilor în sânge. În intestinul subţire al bolnavilor trataţi cu antibiotice cu spectru larg, vilozităţile şi criptele mucoasei prezintă, pe porţiuni întinse, epiteliul descuamat. Traversarea fungilor, care se produce în stoluri se face numai în zonele în care mucoasa este lipsită de înveliş epitelial. După trecerea candidelor din tubul digestiv, ele nu mai pot fi influenţate de antifuningicele curent întrebuinţate.
Tratamentele cortizonice favorizează apariţia candidozei vulvo-vaginale. În cursul infecţiei candidozice,administrarea cortizonului are un efect agravant. S-a dovedit că tratamentul cu cortizon are o acţiune de potenţare la om şi la animalele de experienţă. Această potenţare nu este specifică pentru o anumită entitate morbidă, infecţiile bacteriene, virale, cu protozoare şi fungice sunt afectate în mod asemănător. După inocularea intraperitoneală a unei suspensii de 5x10000000 celule de Candida albinans, precedată de o injecţie de cortizon, se constată la şoareci o mortalitate de 90%.
La animalele carora li s-a administrat cortizonul o zi după inocularea candidelor, mortalitatea a scăzut la 70% iar când între inocularea candidelor şi administrarea cortizonului intervalul a crescut la o săptămână, mortalitatea animalelor s-a diminuat la 17,2% .
La bolnavele internate în spital şi tratate cu corticoizi s-a constatat candidoză vulvo-vaginală la 33,33% iar în lotul de bolnave cu tratamente simptomatice la 25,95%.
Utilizarea metronidazolului în tratanentul tricomoniazei şi a vaginitelor nespecifice, favorizează apariţia candidozei,explicată prin acţiunea iritativă a medicamentului asupra mucoasei, care permite candidei să treacă din stare de saprofită în stare patogenă. Dintre pacientele care au făcut tratament cu o singură doză de metronidazol 6-10% prezintă candidoze posttratament, iar dintre cele care au administrat 7 zile 26,4%.!!!!!!! +pg158.
Flora vaginală
Bacteriile normale care populează vaginul constituie probabil mecanismul cel mai important de apărare împotriva colonizării cu Candida. Studii experimentale, pe şoareci "germ free" au arătat uşurinţa cu care aceste animale suferă colonizarea gastro-intestinală cu ciuperci, în contrast cu lotul martor de şoareci ţinuţi în mediu obişnuit. Rolul protector al florei vaginale este demonstrat de rapida dezvoltare a fungilor şi instalarea simptomelor, după administrarea sistemică sau locală de antibiotice. Lactobacilii au rolul determinant în prevenirea populării vaginului şi în dezvoltarea simptomelor vulvo-vaginitei micotice. Leucocitele sunt absente în exudatul vaginal, în vaginita candidozică obişnuită, datorită probabil naturii superficiale a infecţiei. La pacientele cu vaginite micotice simptomatice numărul de lactobacili este scăzut. Candida albicans are potenţialul de a elabora substanţe active bacteriostatice; studii în vitro au demonstrat că ciuperci din genul Candida, pun în libertate produse care inhibă dezvoltarea lactobacilului şi a unor germeni Gram-negativi. În laborator s-a constat că ataşarea ciupercilor la celulele epiteliale exfoliate este mai redusă când acestea au fost preincubate cu bacili lactici.
Vaginita - inflamaţie a pereţilor vaginali - este provocată de cele mai multe ori de o infecţie cu bacterii sau ciuperci (Candida albicans, Trichomonas, Gardenarella vaginalis) de o reacţie la prezenţa unui corp străin (obiect introdus la fetiţe, tampon vaginal uitat, de o alergie la un produs de menţinere a igienei sau de o atrofiere postmenopauzică a vaginului, cauzată de o micşorare a secreţiei hormonale.
Inflamaţia se traduce prin pierderi vaginale anormale (leucoree) uneori sângerânde, printr-o senzaţie de arsură, prin mâncărimi. Raporturile sexuale pot fi dureroase (dispareunie).
O prlevare d secreţii vaginale permite să se stabilească germenele în cauză.
Tratamentul face apel la aplicaţii locale d antimicozice sau de antibacteriene pe cale generală, în caz de infecţii cu trichomonas sau cu Gardnerella vaginalis. În cazul femeii aflate la menopauză, tratamentul poate cuprinde administrarea locală de hormoni (estrogeni) care refac grosimea şi supleţea vaginului.
La jumătate din fmeile cu fungi în vagin, aceştia sunt comensali şi nu determină nici un fel de simptome. Cea mai mare parte din clinicienii nu rcomandă tratament decât dacă bolnava prezintă simptome.
Fungii sunt în general comensali şi numai facultativ patogeni; în vulvo-vaginitele recidivante este obligatorie determinarea factorilor predispozanţi şi îlăturarea acestora.
În majoritatea cazurilor candidoza vulvo-vaginală rămâne la nivelul vulvei şi vaginului necesitând un tratament local. Acest fapt are marele avantaj de a beneficia de medicamentele antimicotica actuale, car acţionează în majoritate numai prin contact.
La această medicaţie care constituie principalul mijloc rterapeutic, se poat adăuga ca tratament adjuvant unele medicamente folosite înainte de descoperirea nistatinului (1950).
Violetul de genţiană. Înainte de introducerea nistatinului şi a derivaţilor de imidazol, tratamentul de elecţie în candidoză a fost un violet de genţiană 1% în soluţie apoasă. Acest colorant este întrebuinţat în tratamentul candidozei vulvo-vaginale, în special când alte tratamente au rămas fără rezultat.
Se recomandă în prezent în candidoză ca tratament de elecţie badijonări cu violet de genţiană. Pentru un rezultat optim vaginul trebuie badijonat de 3 ori pe săptămână timp de minimum două săptămâni. În toat cazurile de vaginite cu Candida albicans sau Candida glabrata, violetul de genţiană în soluţie apoasă are un efect imediat deoarece sunt foarte sensibile la acest agent.
Violetul de genţiană este bine suportat şi rar determină iritaţie locală, este mai greu acceptat de pacinte deoarece pătează tegumentele vulvo-perineale şi lenjeria şi restrânge contactele sexuale.
Antibioticele anticandidozice actuale administrate pe cale orală nu acţionează decât local, nu trec bariera digestivă şi nu ajung în circulaţie şi nici la nivelul mucoasei vaginale. Deci, numai tratamentul local poate acţiona asupra candidozelor vaginale.
Antibioticele anticandidozic sunt, în general - poliene - substanţe organice care conţin în molecula lor duble legături conjugate, izolate din diferite specii de streptomyces.
Nistatinul (stamicin, micostatin), o tetraenaă izolată în 1950 dintr-o tulpină de Streptomyces noursei, are în prezent, cea mai largă utilizare în tratamentul candidozei. Antibiotic cu acţiune locală, are o eficacitate remarcabilă fungistatică şi fungicidă.Este solubil în lipide, proprietate utilă antifungicidelor pentru a acţiona asupra sterolilor din peretele majorităţii ciupercilor format din chitină (constituită dintr-un polizaharid şi lipide).
Slaba sa solubilitatea în apă, face ca, administrat pe cale bucală, să se absoarbă extrem de puţin, să nu atingă în sânge şi ţesuturi o concentraţie suficientă, să fie ineficace.
Practic, netraversând bariera digestivă, eliminându-se în întregime prin fecale, administrarea lui pe cale orală este inutilă ( nu trec din intestin în circulaţie şi nu ajung la nivelul vulvei şi vaginului). Este indicată numai când se urmăreşte sterilizarea tubului digestiv. Este lipsită de toxicitate.
Nu este activă asupra bacteriilor şi pentru acest fapt este folosită în laborator pentru a asigura sterilitatea fungică a mediilor de cultură microbiene.
În general pentru vaginita candidozică este preferabilă administrarea de ovule intravaginale (vulvita răspunde la administrarea de creme).
Tratamentul micozelor vaginale cu nistatin local sub formă de globule 150.000 U.I. sau tablete 200.000 U.I. durează cel puţin 14 zile (până la 20 de zile) şi nu se întrerupe în timpul menstrelor.
Se administrează dimineată şi seara câte un comprimat în primele 10 zil, aplicate după o spălăturăvulvovaginală cu soluţie de NaHCO3 10%0 sau cu irigaţii succesive aplicate înainte de fiecare tabletă de NaHCO3 10%0 şi de H3BO3 5%0 pentru modoficarea pH-ului vaginal.
Durata tratamentului trebuie respectată, deoarece, scurtând timpul se măreşte riscul de a face recidive.
În cazul în care tratamentul nu dă rezultate sau boala recidivează, trebuie efectuate investigaţii, pentru depistarea factorilor predispozanţ.
Bolnavele cu vulvuvaginite recurente sunt greu d tratat. Infecţiile recurente sunt rezultatul scăderii imunităţii sau a re-infecţiei.
Nu există o schemă terapeutică pentru infcţiile recurente. Dacă se suspectează o infecţie intestinală trebuie prescris nistatin 500.000 U.I. pe cale orală de 4 ori/zi, timp de o săptămână. Se distinge astfel Candida albicans de la nivelul tractului digestiv şi scade incidenţa recurenţelor.
Important pentru practică este faptul că nistatina este rapid inactivată de lumină, căldură şi oxigen, având eficacitate 2 săptămâni de la preparare. Tratamentull dă rezultate în 80% din cazuri. Vitaminele din complexul B potenţează nistatina.
Tratamentul oral cu nistatin simultan cu cel local efectuat în scopul eradicării infecţiei intestinale, nu reduce frecvenţa recidivelor.
Ncesitatea tratamentului partenerului masculin nu a fost determinată; partenerul trebuie tratat pentru prevenirea re-infecţiei femeii, fiind cunoscut că antifungicele absorbabile , administrate pe cale orală cu toxicitate redusă active împotriva Candideinu sunt însă comercializate. Se indică tratament local cu antifungice în cremă sau unguente, mai frecvent consult dermatologic, numai când la nivelul organelor genitale sunt prezente semnele unei infecţii micotice.
În principiu, în cazul recidivelor se recomandă terapie locală imdeiat înainte de menstruaţie, 2 cicluri succesive Nistatin oral sau Ketoconazol oral, terapie locală cu unul din preparatele respective timp de 7-14 zile, acidificarea vaginului, şi tratamentul partenerului ce constă în aplicaţii locale de creme de 1-2 ori/zi.
Un alt antibiotic antifungic activ in vitro şi in vivo faţă de Candida albicans este Tricomicina. Este mai toxică decât Nistatina şi are o acţiune fungistatică inferioară. Se administrează sub formă de ovule vaginale.
Piramicina este o tetraenă, inrudită, dat nu identică cu nistatina. În comerţ se găseşte sub formă de cremă 1% şi comprimate vaginale în 100mg subsatanţă activă. Longhin şi Dumitrescu (1970) raportează vindecări clinice şi micologice în 90% din cazurile tratate.
A doua generaţie de medicamente antifungice o reprezintă preparatele cu derivaţi de imidazol: Miconazol, Clotrimazol şi Econazol. Cu aceste preparate unii autori raportează rezultate mai bune, alţii asemănătoare cu cele obţinute cu poliene.
Modul de acţiune al acestor commpuşi este asemănător cu al agenţilor antifungici polieni. Efectul lor primar este lezarea pereteluicelular al ciupercii, care are drept consecinţă o modificare a permeabilităţii. Imidazolii pătrund în celula fungilor, oprind sinteza proteinelor în general şi a acizilor ribonucleiciîn special.
Avantajele preaparatelor de imidazol constau în faptul că nu necesită decât o singură aplicaţie vaginală sear, spre deosebire de nistatin a cărui administrare trebuie făcută de 2 ori/zi şi că durata de aoplicare este mai scurtă de minimum 7 zile.
Dezavantajul lor constă în faptul că sunt mai soctisitoare şi determină adesea efecte secundare.
Miconazolul, derivat de imidazol, cu spectru larg, este după unii autori mai activ decât polienele.
Se folooseşte de obicei sub formă de cremă 2% dar şi sub formă de ovule cu 400 mg miconazol.
Cel mai obişnuit mod de administrare est cu ajutorul unui aplicator introdus în fundul vaginului, plin cu 5g miconazol, zilnic, 7-14 zile, înainte de culcare.
Moris şi Sugran (1978) constată culturi negative de 20(61%) din 33 de femei tratate 10 zile cu miconazol cremă. Continuând tratamentul încă 10 zile obţine vindecarea la încă 9 din 13.
Autorii concluzionează că timpul optim pentru tratament este de 14 zile. Repina, Sadoii şi Safranova (1985) raportează rezultate excelente, tratând cu miconazol, 10-14 zile, 45 de bolnave; după 2 şi 6 luni pacientele nu au prezentat în nici un caz elemente fungice în colposistem.
Garola şi colaboratorii (1983) reduc durata tratamentului, administrând medicamentul de 2 ori pe zi, sub formă d tampoane impregnate cu miconazol. Tamponul impregnat cu medicament dimineaţa, este menţinut în fundul vaginului, de un alt tampon de vată. Blanc şi colabvoratorii (1985) constată o ameliorare netă a simptomelor în 93,33% din cazurile tratate. (Se mai poate trata şi oral şi I.V în micozele sistemice).
În 5 cazuri de vaginită recidivantă, în care au obţinut numai o ameliorare moderată a simptomelor, autorii nu au observat decât 2 eşecuri micologice. Această persistenţă a simptomatologiei clinice se însoţeşte întotdeauna de prezenţa germnilor banali (stafilococi, colibacili, streptococi, enterococi, corinebacterium) în număr mai mare în colposistem. Influenţa lor asupra mucoasei vaginale explică întârzierea ameliorărilorclinice, faţă de vindecarea micologică.
Clotrimazolul derivat de imidazol produs în 1958, are acţiune antifungică remarcabilă faţă de toate speciile de Candida, izolate, blocând biosinteza ergosteronului din mebrana citoplasmattică a fungilor; preparatul comercial mai cunoscut este canestebul. Se adiministraeză sub formă de comprimate vaginale a 100, 200 şi 500 mg şi soluţie sau cremă în strat subţire. Tratamentu; durează în medie 6 zile. În caz de recidive, sau când nu s-a obţinut vimdecarea clinică, se poate prelungi până la 12 zile. Bolnavele cu recidive vor folosi medicamentul la proimele semne ale bolii, până la dispariţia simptomelor adesea numai 24-48 de ore.
Oates şi Davidson (1974) tratează cu clotrimazol două grupuri de bolnave cu vulvo-vaginită micotică evidenţiată clinic şi prin culturi. La un grup, zilnic, seara, se introduc clotrimazol în vagin timp de 6 zile şi aplică de 2 ori pe zi cremă. La al doilea grup aplică acelaşi tratament timp de 12 zile. Pacientele au fost revăzute la 2 zile, 2 săptămâni şi 10 săptămâni după terminarea tratamentului. Majoritatea pacientelkor observă o ameliorarea a pruritului şi usturimilorla 48 de ore de la începerea tratamentului; 88% dintre pacientela cre au efectuat tratament 6 zile nu au mai prezentat simptome şi au avut culturi negative imediat după tratament, dar numai la 50% însămânţările pe mediul Sabourand au rămas negative după 10 săptămâni.
În al doilea lot în care pacientele au primit tratament 12 zile, 96% nu au mai prezentat nici un simptom şi au avut culturi negative la 2 zile după terminarea tratamentului; la 10 săptămâni după tratament 50% au prezentat culturi pozitive.
Autorii concluzionează că clotrimazolul este un remediu bun pentru candidoza vulvo-vaginală şi că prelungirea terapiei 12 zile nu are avantaje faţă de administrarea lui 6 zile; consideră că repetarea tratamentului previne recidivele.
MAsteron şi colaboratorii (1977) administrând clotrimazol, 2 tablete vaginal, zilnic, timp de 3 zile, contată dispariţia simptomelor la 2-4 zile după tratament. La 4 săptămâni constată un eşec la 24, 3% dintre pacientele care au prezentat candidoze repetate în antecedente şi numai la 4,3 % dintre cele cu infecţie primară. Autorii concluzionează, că în fiecare caz trebuie cercetaţi factorii care favorizează recidivele şi că nu este indicată o terapie de scurtă durată la femeile cu candidoze în antecedente; acest tratament este eficace la prima candidoză vulvo-vaginală făcută; de asemenea se poate recomanda un tratament de 3 zile la pacientele care refuză tratamentul de o săptămână sau care nu cooperează.
18% dintre femeile cu vulvo-vaginită tratată cu clotrimazol prezintă recidive în primele 12 luni după tratament.
PAcientele preferă de obicei tratamentul în doză unică cu clotrimazol. O singură doză de clotrimazol de 500 mg formează în vagin un deposit care este activ cel puţin 3 zile.
La Congresul Mondial de Obstetrică şi Ginecologie de la San Francisco (1982), Forssman şi Milson prezintă un studiu în care compară rezultatele a trei scheme de tratament: tradiţionalul tratament de 6 zile cu 100 mg clotrimazol intrvaginal, tratamentul cu 200 mg 3 zile şi tratamentul cu o doză unică de 500 mg. Rezultatele în cele 3 grupe nu diferă semnificativ, la 4 săptămâni după tratament procentele de vindecări clinice fiind de 82% în grupul tratat 6 zile, de 92% în grupul tratat 3 zile şi 94% în grupul tratat cu o singură tabletă vaginală de 500mg; vindecarea micologică a fost de 74%, 84% şi 82 % diferenţele nu sunt statistic semnificative.
La Simpozionul Internaţional de vulvo-vaginite micotice din iunie 1984, Florida (Loendershoot şi colaboratorii) raportează "eficacitatea şi tolerabilitatea clotrimazolului în doză unică, în comparaţie cu tratamentul de 6 zile", investigând 214 candidoze vulvo-vaginale randomizate. Pacientele au fost tratate cu o tabletă conţinând 500 mg clotrimazol (doză unică sau cu 6 tablete a 100 mg, timp de 6 zile consecutiv).
O săptămână după tratament s-a observat că testele micologice au fost negative0020în procent de 89,2% în cazul tratamentului cu doză unică de clotrimazol şi de 87,5% la tratamentul de 6 zile consecutiv.
La 4 săptămâni dupătratament, culturile micologice au fost negative la 82,4% dintre pacientele care au făcut tratament cu doză unică de clotrimazol şi la 84,5% din pacientele tratate 6 zile.
Se concluzionează că ambele tratamente dau rezultate favorabile, tratamentul în doză unic este preferat de paciente.
Într-un studiu dublu orb randomizat, Fleury şi colaboratorii (1985) compară tratamentul efctuat cu o singură tabletă vaginală a 500mg clotrimazol cu tratamentul de 3 zile făcut cu 2 comprimate a 100 mg/zi.
La 5-10 zile după tratament examenele micologice şi clinice au fost negative la 90% din pacientele tratate cu 500mg clotrimazol în doză unică faţă de 89% la grupul trtat 3 zile. La 27 de zile după tratament au prezentat culturi negative 75% din prima grupă şi 72 % din cele care au făcut tratament 3 zile. Autorii concluzionează că tratamentul în doză unică cu clotrimazol este mai indicat.
Clotrimazolul (ca şi miconazolul) a fost utilizat în candidozele diseminate. În doză de 60-100mg/Kilocorp a vindecat 60 din 82 bolnave de septicemie cu Candida.
Preparate cu clotrimazol:
- Canesten (pudră, soluţie, spray)
- Gynocanesten (ovule)
- Clotrimazol (cremă, ovule).
Un alt derivat de imidazol folosit în tratamentul candidozei vulvo vaginale este Econazolul.
Preparatele farmaceutice cunoscute în Europa includ ovule vaginale cu 50 mg substanţă activă şi cremă 1%.
Balnor (1978)tratează 880 de pacinete cu culturi pozitive şi simptome de vulvo-vaginită micotică cu ovule vaginale 3 zile consecutiv. A doua cură de 3 zile a fost recomandată numai celor care a 10-a zi de la tratament au prezentat culturi pozitive şi semne clinice de candicoză; s-au vindecat 84,2% din bolnave, autorul nu specifică rezultatele, la 10 săptămâni după tratament. Cohen (1985) tratând 50 de paciente cu econazol constată după 7 zile de la terminarea tratamentului un eşec la 2 bolnave, iar după 35 de zile la 25%.
Ketoconazolul, un derivat de imidazol sub formă de ovule - un ovul /zi intravaginal timp de 5 zile; oral - o capsulă /zi timp de 5 zile; preparate; nizoral (ovule sau tablete).
Ketoconazolul utilizat în tratament pe cale bucală dă rezultate bune. Preparatul oral are avantajul de a contribui la distrugerea rezervorului de Candida din tractul gastro-intestinal.
Bennett (1983) consideră că este medicamentul de elecţie în cazul vulvo-vaginitelor cronice.
Introducerea tratamentului oral este un concept nou în terapia candidozelor.
Tratamentul vulvo-vaginitelor recidivante este rezumat în cadrul Simpozionului Internaţional de vulvo-vaginite micotice (Fort Landerdale-Florida, 1984) de către Forssman. În vulvo-vaginitele recidivante trebuie eliminaţi factorii prdispozanţi, când est posibil.
Tratamentul în doză unică este preferat de bolnave în locul celui pe o perioadă mai lungă şi dă rezultate asemănătoare cu cel efectuat în infecţia primară. Aplicarea intermitentă profilactică, în doză unică, a medicamentului antifungic, pare a fi metoda pentru reducerea recidivelor.
Alte preparate :
- Pinafucin (natamicină) care se găseşte sub formă de ovule - un ovul /zi timp de 6 zile sau tablete administrate de 4 ori/zi timp de 10-20 de zile. În infecţiile recurente se asociază tratamentul local cu tratamentul oral.
- Gyno-Travogen(izoconazol) - ovule; se administrează un ovul, în doză unică
În candidozele diseminate se folosesc amfotericin B şi 5 fluorocitozina.
Amfotericina B se administrează i.v. Prezintă dezavantajul că produca ictere.
VULVOVAGINTA TRICHOMONAZICĂ
Trichomoniaza vaginală
Se datorează infecţiei cu parazitul monocelular flagelat Trichomonas vaginalis sub formă piriformă lung de 15-20 microni cu 4 flageli anteriori şi cu un axistil posterior. Incidenţa este de 8% la femeile sănătoase şi de 21% la ginecopate. Tratamentul se face cu: metronidazol, tinidazol şi ornidazol.
Aceştia pătrund în celula parazitului unde gruparea 5-nitro este redusă în condiţii de reacţii redox clular anaerob. Se produce o hidroxilamină, care împreună cu ADN formează un compus inactiv care inhibă sinteza ADN şi ARN.
Vaginita trisomonazica se caracterizează, din punct de vedere clinic, prin lucoree abundentă, galben-vrzuie, cu miros de mucegai. Subiectiv, femeia prezintă prurit, dispreunie, uneori tulburări urinare (disurie, polakurie). Local, se constată o biperemie accentuată, edem. Examenul bacteriologic direct pune în evidenţă Trichomonas Vaginalis.
Acidificarea vaginului sau folosirea unui antiseptic uşor sau a Betadinului sunt eficiente pentru diminuarea simptomatologiei, dar nu în tratamentul curativ. Tratamentul se va adresa simultan ambilor parteneri, iar contactul sexual pe parcursul tratamentului ste interzis.
Tratamentul profilactic constă în respectarea regulilor de igienă genitală şi sexuală, evitarea contaminării intrafamiliale prin utilizarea în comun a obiectelor de toaletă şi lenjeriei.
Tratamentul curativ contă în administrarea de preparate cu acţiune antiparazitară.
Medicamentul de lecţie folosit este Metronidazolul, Metronidazolul (Flagyl) est un derivat sub formă de comprimate orale de 250 mg c şi comprimate vaginale de 500 mg.
Tratamentul va fi făcut obligatoriu de ambii parteneri. Se administrează 4 comprimate orale/zi timp de 10 zile. Comprimatele vaginale 0,5 g vor fi introduse câte unul seara la culcare, după toalete, timp de 10 zile. Aplicarea va fi precedată de o irigaţie cu ceai de muşeţel, iar în zilele următoare cu acid lactic 15 %0 sau irigări alternative acide şi alcalinizate. În timpul tratamentului se va evita consumul de alcool, din cauza posibilităţii apariţiei unor reacţii adverse.
Trichomoniaza vaginală se poate asocia cu maniliaza.
În infecţii asociate se poate folosi Tricomicon car conţine: metronidazol, cloramfenicol şi miconazol în aplicaţii locale câte 1-2 tablete /zi timp de 7-14 zile.
S-a preparat din lactobacili vaginali un vaccin solco-trichovac car prin anticorpii încrucişţi blochează aderenţa parazitului la celulele epitelialeşi prin complexe imune, imoblizează parazitul şi îl lizează stimulând macroflagele, creşterea fagocitozi parazitului şi creşterea imunităţii celulare.
Persistă şi în prezent unele controverse cu privire la posibilul rol teratogenic al Metronidazolului.
Cu toate că nu există studii care să-i susţină rolul teratogenic, nu se recomandă administrarea lui în primul trimestru de sarcină, ci se foloseşte Clotrimazol.
În situaţia în ncare există tulpini de Trichomonas vaginalis rezistente la Metronidazol, se recomandă adminsitrarea de 2-4 g/zi timp de 2 săptămâni.
Fasigynul (Tinidazol, Tiprogyn 500) este un alt derivat al nitroimidazolului, utilizat în tratamentul trichomonazei genitale, cu eficacitate superioară. Se administrează concomitent ambilor parteneri, în doză orală unică de 2g (4 comprimate a 500 mg).
Tinidazolul traversează bariera placentară. Este contraindicat în primul trimestru de sarcină şi la lehuzie, este excretat în laptele matern
Tinidazolul poate continua să apară înn laptele matern timp de 72 de ore după administrare. Femeile nu trebuie să alapteze cel puţin 3 ziler după întreruperea tratamentului cu Tinidazol.
Este contraindicat consumul băuturilor alcoolice în timpul administrăriilui deoarece poate dezvolta reacţii disulfiram-like (hiperemie, colici abdominale, vărsături, tahicardie)

Ornidazol (Tiberal) - recomandat în trichomonaza (provocată de Trichomonas vaginalis), vaginite, vulvite, uretrite. Se prezintă sub formă de comprimate orale de 250 mg şi 500 mg ornidazol.
În trichomoniază (formă cronică) tratamentul se face timp de 5 zile câte un comprimat dimineaţa şi seara (după mese) şi un comprimat vaginal seara.
Pntru evitarea reinfestării, partenerul trabuie suspus aceluiaşi tratament. La copii, doza este de 25 mg/Kg corp/zi.
Este contraindicat în afecţiuni neurologice şi hipersensibilitate faţă de acest medicament.
Nu se administrează în primul trimestru de sarcină.
Pot apărea reacţii adverse sub formă de vertij, cefalec şi tulburări gastro-intestinale, rar reacţii cutanate.
Vaginita sau Haemophilus vaginalis
Vaginita cu Haemophilus vaginalis mai este denumită şi Gardnerealla vaginalis şi ar o incidenţă de 10-15%. Agentul patogen este un bacil mic gram negativ care parazitează suprafaţa celulelor pavimentoase descuamate. Tratamentul ste dificil şi se realizează cu metronidazol per os 2x0,500g/zi, timp de 7 zile.
Se foloseşte şi tratamentul cu cefalexin (Keflex), ampicilină şi tetraciclină 4x0,500g/zi timp de 7 zile comprimate şi creme cu trisulfamide aplicate local intravaginal de 2 ori pe zi timp de 10-15 zile.
Oxitetraciclina (teramicina) sub formă de comprimate vaginal timp de 10 zile şi nitrofurazolul (furacin) câte 2 tablete local pe zi timp de 10-14 zile, dau rezultate bune.
Vaginita nespecifică (cu floră microbiană polimorfă)
Este o infecţie vaginală în care nu se pot izola agenţi infecţioşi specifici dar se identifică germeni patogeni ca streptococi, stafilococi, colibacili, micrococi, psedomonas, Protens bacteroides fragilis şi alţii.
Exacrebarea patogenităţii acestora este favorizată de factori traumatici sau hormonali (carenţa estrogenică).
Diagnosticul clinic se stabileşte pe baza simptomelor comune vaginitelor: lucoree cu caractere patologice, prurit, senzaţie de arsură locală. Exudatul vaginal (EV) va constata mucoasa vaginală congestionată, leucoreea abundentă fetidă. În urma exemenului bacteriologic, însoţit de cultură şi autobiogramă ????????? din secreţia vaginală, se evidenţiază germenii patogeni şi sensibilitatea lor la antibiotice.
Tratamentul constă în irigaţii vaginale cu soluţii antiseptice, după care se vor introduce ovule, având încorporate în compoziţia lor antibioticul la cre este sensibil germenele şi la care se asociază obligatoriu nistatin sau stamicin.
În raport cu etapele biologice ale femeii se descriu vulvo-vaginitele prepubertare şi senile. În ambele situaţii acestea sunt favorizate de carenţa estroigenică. De aceea în compoziţia creionaşelor vaginale la fetiţe şi a ovulelor la femei se va adăuga un preparat estrogenic (estradiol, sintofolin).

 Diareea - cum sa scap de diaree?
 INFECTIA CU HAEMOPHILUS INFLUENZAE TIP B (HIB)
 INFECTIA CHIRURGICALA DIFUZA
 INFECTIA DE TRACT URINAR

Copyright 2005-2013 Contact | Adauga articol | Politica de confidentialitate

HomeAlimente si rolul lor in sanatate. EseuriDieta, Retete de slabire, Cure Naturiste si Proiecte MedicinaTratamente si Terapii Naturiste in lucrari de licenta/rezidentiat. Tratarea bolilor intr-un mod sanatosBoliMedicamente si referate necesare pentru sanatatea ta.HomeAlimenteDietaTratamente NaturisteBoliMedicamente