Boli Medicina.com - Sanatatea ta e preocuparea noastra.





boli, remedii, Tratamente, remedii naturiste, Tratament naturist la medicina stucturate pe referat, proiect, eseu, lucrare, diploma, tema despre alimentatie dieta



Componentele structurale ale Sistemului Imun Umoral si Celular




Sistemul imun este constituit din componente celulare şi umorale, capabile să recunoască în mod specific determinanţii antigenici şi să se lege de aceştia prin intermediul unor structuri preformate (de exemplu, receptorii membranari limfocitari).


Antigenul (structura non-self), pătruns în organism, induce selecţia clonală a limfocitelor, printr-un mecanism de selectare a limfocitelor, care posedă receptori specifici pentru structura non-self; ulterior apare diviziunea celulară, prin"expansiune clonală" urmată de creşterea numărului de:
- limfocite efectoare, cu durată scurtă de viaţă (de ordinul săptămânilor), care vor distruge antigenele prin intermediul anticorpilor specifici sintetizaţi
- limfocite "de memorie", cu durata de viaţă foarte lungă (de ordinul anilor, chiar de-a lungul întregii vieţi), care posedă pe suprafaţa lor receptori pentru antigenele faţă de care au reacţionat.
Structurile non-self (virusuri, bacterii, celule animale, molecule proteice) pot fi distruse:
- direct - prin agresiunea directă a limfocitelor B sau T efectoare asupra antigenelor - reprezentând imunitatea mediată celular
- indirect de către limfocitele B efectoare (plasmocite), capabile să sintetizeze molecule de Ig - reprezentând imunitatea mediată umoral.

Prin mecanismul de cooperare intercelulară (cu participarea mediatorilor solubili), ce permite utilizarea diferitelor subpopulaţii celulare, sunt active ambele tipuri de imunitate, în general.

Sistemul imun este alcătuit din următoarele componente principale:

1. Organele limfoide:
- primare: timusul şi măduva osoasă
- secundare: splina, ganglionii limfatici, apendicele, amigdalele, plăcile Payer etc.

2. Celulele:
- PMN (polimorfonucleare neutrofile)
- Macrofage
- Limfocite T şi B
- Celule K (killer)
- Celule NK (Natural Killer).

3. Mediatori solubili:
- imunoglobuline
- limfokine (secretate de limfocitele T)
- monokine (secretate de monocite şi de macrofage)
- proteinele sistemului Complement.


1. Organele limfoide

Organele limfoide primare (fig. 6) sunt reprezentate de :
- timus
- structurile echivalente Bursei lui Fabricius (de la păsări), cum sunt: structurile limfoide ce aparţin tractului digestiv, splinei şi anumite celule cu origine medulară - cu rol important în procesul de "educare" a precursorilor limfatici (celule imature) cunoscute ca şi celule Stem.
În aceste organe are loc dezvoltarea limfocitară, din celulele Stem, care proliferează şi se maturează până la stadiul de celulă funcţională, precum şi achiziţionarea mozaicului de receptori specifici membranari, pentru antigene. În cazul mamiferelor, celulele T se maturează în timus, iar celulele B la nivelul ficatului şi măduvei osoase, în perioada intra-uterină.

După procesul de "învăţare" sau "educare" din organele limfoide primare, celulele Stem sunt orientate în 2 direcţii funcţionale distincte având ca rezultat 2 clase de limfocite:
- limfocitele T (derivate din timus) şi
- limfocitele B (derivate din măduva osoasă).

Perioada de "instructaj" este urmată de faza de migrare cu colonizarea organelor secundare limfatice (mai ales la nivelul splinei şi ganglionilor limfatici); din acest moment, limfocitele vor aparţine în mod ireversibil uneia sau celelaltei clase de limfocite: T sau B.
...................................


Fig. 6 - Organele limfoide primare şi secundare
...................................

Timusul

Este un organ cu structură epitelială primară, populat cu celule Stem (migrate din sacul embrionar). Limfocitele T au capacitatea de a se divide rapid (de 3 ori în decurs de 24 de ore).
Timusul este localizat în cutia toracică, suprapunându-se parţial cordului şi vaselor sanguine mari; este un organ bilobat, fiecare lob este organizat în lobuli; în interiorul fiecărui lobul, limfocitele (timocitele) sunt aranjate de-a lungul cortexului periferic (celule imature) şi a medulei interne (ce conţine celule mature, ce expresează pe suprafaţa lor CD44).
La mamifere, timusul involuează odată cu vârsta; la om, procesul de atrofie începe în perioada pubertăţii şi continuă de-a lungul vieţii. Involuţia timică începe la nivelul cortexului, această regiune putând dispare complet.
Deoarece atrofia corticală este în legătură cu sensibilitatea la corticoizi a timocitelor corticale, toate condiţiile asociate cu o creştere acută a nivelului steroizilor (de exemplu perioada de sarcină sau stările de stress) promovează atrofia timică. De-a lungul vieţii adulte, sinteza de limfocite T la nivel timic va continua, dar cu o intensitate mult mai mică.
Celulele B se dezvoltă din bursa lui Fabricius - la păsări şi în măduva osoasă hematogenă - la om.

Organele limfoide secundare

Sunt reprezentate de:
- structuri încapsulate: splina şi ganglionii, cu funcţii bine definite,
- acumulări de structuri necapsulate ce se găsesc răspândite în tot organismul uman, asociate suprafeţelor mucoase, denumite MALT (Mucosal Associated Lymphoid Tissues): amigdalele, plăcile Peyer de la nivel intestinal. Aceste structuri furnizează un mediu în care limfocitele interacţionează în mod diferenţiat: între ele, cu celulele accesorii sau cu antigenele.
Răspunsul imun generat la nivelul organelor limfoide secundare, necesită prezenţa macrofagelor fagocitare, a celulelor prezentatoare de antigen (APC - Antigen Presenting Cells) şi a limfocitelor T şi B mature.
Deoarece splina este responsabilă de protecţia împotriva antigenelor cu sursă în torentul circulator, pacienţii ce au fost splenectomizaţi sunt mult mai susceptibili la infecţiile cu punct de pornire din torentul circulator. Ganglionii limfatici sunt reponsabili de protecţia faţă de antigenele care au ca sursă suprafeţele tegumentare şi mucoasele. Răspunsurile împotriva antigenelor pe care le întâlnesc, via aceste rute, induc sinteză de anticorpi specifici (circulanţi şi intrasplenici) în urma răspunsurilor mediate celular;
Sistemul mucosal, prin IgA secretor (sIgA), care este secretat direct la nivelul mucoaselor, protejează organismul împotriva intrării antigenelor direct, prin penetrarea epiteliului mucosal de suprafaţă: mucoasa respiratorie, digestivă, genito-urinară.

Splina

Splina, organ cu localizare în cadranul superior stâng al peretelui abdominal, în spatele stomacului, în apropierea diafragmului, este constituită din 2 tipuri de ţesuturi: pulpa albă şi pulpa roşie.
Pulpa roşie - conţine celule rezidente: macrofage, eritrocite, plachete, granulocite, limfocite şi numeroase plasmocite, acţionând şi ca rezervor al acestor tipuri celulare, având de asemenea abilitatea să distrugă plachetele şi eritrocitele îmbătrânite (prin procesul numit hemocatereză).
Pulpa albă este organizată în: foliculi primari "nestimulaţi" şi foliculi secundari "stimulaţi". Foliculii primari "nestimulati" sunt cei care se formează prin agregarea celulelor B "virgine", iar foliculii secundari "stimulati" sunt cei care posedă un centru germinativ cu celule de memorie. Centrele germinative conţin de asemenea celule dendritice foliculare şi macrofage fagocitare.

Ganglionii limfatici

Ganglioni limfatici sunt plasaţi în anumite arii anatomice: regiunea gâtului, axilei, mediastinului şi cavităţii abdominale.
Această amplasare strategică permite filtrarea antigenelor de la nivelul fluidului interstiţial cu ajutorul limfei, în cursul pasajului acesteia de la periferie către ductul toracic. Ganglionii limfatici localizati la suprafaţă și care protejează tegumentul sunt denumiti ganglioni somatici, iar ganglionii de pe suprafaţa mucosală a tractului respirator, digestiv, genitourinar - poartă denumirea de ganglioni viscerali.
După cum se poate observa in fig. 7, diametrul ganglionilor limfatici este cuprins între 2-10 mm în diametru; forma lor este rotundă sau ovoidă; posedă un hil pe unde vasele sanguine vin şi pleacă; sunt formaţi din cortex (zona celulelor B), paracortex (zona celulelor T) şi o zonă centrală (zona medulară) ce conţine celule T, B, plasmocite şi numeroase macrofage. Paracortexul conţine de asemenea numeroase APC (Antigen Presenting Cells) - celule interdigitate prezentatoare de antigen- ce expresează niveluri crescute ale moleculelor aparţinând CMH (Complexului major de Histocompatibilitate) clasa II.

...................................



Fig. 7 - Structura ganglionului limfatic
...................................


Sistemul limfoid mucosal - MALT

Este localizat mai ales la nivelul laminei propria şi a ariilor submucosale ale tractului gastro-intestinal, respirator şi genitor-urinar, precum și la nivelul amigdalelor; este reprezentat de agregate de ţesut limfoid neîncapsulat.
Răspunsurile imune umorale la nivel mucosal sunt efectuate cel mai frecvent de izotipul IgA (IgA secretor). IgA secretor este un anticorp care are abilitatea de a traversa mucoasele membranare, prevenind pătrunderea agenţilor infecţioşi.


2. Celulele implicate în Răspunsul Imun

Polimorfonuclearele neutrofile (PMN) (fig. 8)

Polimorfonuclearele neutrofile conţin 2 tipuri de granule:

- granule primare (azurofile) ce conţin enzime hidrolitice (de exemplu lizozimul), proteine cationice şi defensine- toate cu activitate antimicrobiană.

- granule secundare (specifice) ce conţin lactoferină şi colagenaze.

Procesul de distrugere intracelulară este reprezentat atât de mecanisme oxidative, cât şi neoxidative, după cum urmează:

- creşte consumul de O2, cu amplificarea generării de ioni superoxid (O2-) şi eliberarea de H2O2. Ionul superoxid poate avea efecte letale pentru multe microorganisme şi este distrus de către SOD (Super Oxid Dismutaza); un alt produs toxic este NO (oxidul nitric)

o în granulomatoza cronică lipseşte citocromul b din granulocite, de aceea este redusă capacitatea de generare a O2-, explicând astfel lipsa eficienţei în distrugerea microorganismelor de către aceste celule, cât şi susceptibilitatea pacienţilor la boli inflamatorii (cauzate în special de stafilococi)

- creşte glicoliza, de-a lungul şuntului hexozo-monofosfat

- prin disruperea lizozomilor, enzimele hidrolitice sunt eliberate în vacuolele fagocitare pentru a forma fago-lizozomul (vacuola digestivă).

Unele microorganisme (de exemplu, Legionella pneumophila) sunt capabile să inhibe aceste procese.

Dacă numărul de granulocite funcţionale scade sub 500 celule/μl, pacientul devine foarte susceptibil la infecţiile bacteriene oportuniste. Aceste situatii se întâlnesc secundar diferitelor boli, terapii medicamentoase sau radiaţii, când măduva osoasă a pacienţilor este supresată.

...................................


Fig. 8 - Celulele implicate în răspunsul imun
1. Celula stem pluripotentă (măduva osoasă); 2. Precursor limfoid comun (celula limfoidă progenitoare cu localizare în măduva hematogenă); 3. Limfocite T: TH1, TH2, Ts, Tc, Td, Tcs; 4. Celule B; 5. Plasmocite; 6. NK ~ LAK; 7. Celule K; 8. Precursor comun (celula mieloidă progenitoare); 9. Monocit ; 10. Macrofage fixe; 11. PMN; 12. Eozinofile; 13. Bazofile circulante; 14. Mastocite (bazofile fixe intratisular); 15. Megacariocite; 16. Trombocite.
...................................


Macrofagele

Sistemul Reticulo-Endotelial (SRE) este reprezentat de către celulele mononucleare fagocitare prezente în torentul circulator (monocitele) şi fixe (macrofagele): în ţesutul limfoid hepatic (celule Kupffer), splina (celule sinusoidale), osos (osteoclaste), plămâni (celule alveolare), tegument (celule Langerhans), sistem nervos (celule gliale) etc.
Cele două functii importante ale sistemului fagocitic mononuclear sunt efectuate de diferite celule derivate din măduva osoasă:
- fagocite "profesionale"- cele ale căror rol predominant este să îndepărteze antigenele particulate
- APC (Antigen Presenting Cells)- celule prezentatoare de antigen, al căror rol este acela de a ingera, procesa şi prezenta determinanţii antigenici, expuşi pe suprafaţa lor (după fagocitoză), celulelor T helper (Th).

Celulele mieloide progenitoare se află la nivelul măduvei osoase. Ele se diferenţiază în promonocite, ulterior în monocite circulante; celulele din acest pool circulant, migrează prin pereţii vasculari în diferite organe şi ţesuturi, ca să devină celule fixe, cunoscute ca şi macrofage.

Celulele circulante (monocitele) sunt celule mari cu diametrul de 10-18 μm. De obicei au un nucleu în potcoavă, conţinând frecvent granulaţii azurofile şi mulţi lizozomi (intracitoplasmatic) care conţin la rândul lor, peroxidaze şi câteva hidrolaze acide - importante în procesul de distrucţie intracelulară a microorganismelor.
La un pH mai mic, activitatea monocitelor fagocitare circulante poate fi prelungită.

În fig.9 pot fi identificati principalii "activatori" ai macrofagelor:
- microorganismele şi produşii lor,
- complexele Ag-Ac,
- procesele inflamatorii,
- limfocitele T sensibilizate,
- limfokinele şi
- injuriile locale.

...................................



Fig. 9 - Activitatea macrofagului
1. reorganizarea tisulară (elastaza, colagenaza, hialuronidaza etc.); 2. activitate antitumorală (efect citotoxic: H2O2, proteaze, arginaza, TNF); 3. activarea limfocitelor (sinteza IL-1); 4. efect bactericid (H2O2, producere de O2-, proteine cationice; 5. opsonizare; 6. Inducerea febrei (IL-1, TNF, Pg).
...................................

Macrofagele activate:
- posedă un număr crescut de lizozomi,
- produc oxid nitric,
- produc şi eliberează IL-1 (interleukina 1) care participă la inducerea reacţiei febrile şi la activarea altor celule fagocitare.
Opsoninele (imunoglobuline) intensifică procesul de fagocitoză efectuat de către aceste celule.

Limfocitele

Noile tehnologii permit studierea moleculelor de pe suprafaţa celulelor imune, cu rol efector şi reglator, apelând la Ac monoclonali.
Diferentele antigenice și functionale ale celulelor imune identice din punct de vedere morfologic devin evidente după întâlnirea cu un antigen; ciclurile mitotice care vor urma, se vor însoti de dezvoltarea unor populaţii şi subpopulaţii celulare cu funcţii bine definite.
Precursorul limfoid comun va deriva din celula Stem, din măduva hematoformatoare, (printr-un mecanism de diviziune clonală şi transformare morfofuncţională); el va ajunge în circulaţia sanguină şi, mai departe, va reacţiona cu organele limfoide primare (fie măduvă osoasă, fie splină).
Indiferent de organul limfoid primar, procesul de maturare şi instruire ("educarea finală") va continua, rezultatul fiind apariţia de limfocite T şi B; limfocitele T suferă aceste procese în interiorul timusului (celule Timus-derivate) şi celulele B la nivelul măduvei osoase (celule B-derivate "Bone-marrow-derivated cells).
Pe parcursul ultimelor etape, celulele vor achiziţiona sau vor pierde molecule de suprafaţă - de aceea vor fi diferite din punct de vedere funcţional şi morfologic. În urma acestui proces se formează celule competente imunologic, apte să recunoască structurile "non-self" şi moleculele ce aparţin MHC (Sistemul Major de Histo-Compatibilitate).
În acest moment, prin intrarea în torentul circulator, în drumul lor spre organele limfoide secundare (ganglioni limfatici, splină etc) celulele "virgine" sau "naive" (denumite astfel, din cauza că nu au fost stimulate antigenic) se maturează.
Ajunse la nivelul organelor limfoide secundare, celulele T (responsabile pentru răspunsul imun celular) şi celulele B (responsabile de răspunsul imun umoral) pot întâlni structuri antigenice (eventual secundar prelucrării lor de către macrofage - dacă a fost necesar); împreună cu MHC vor recunoaşte structurile antigenice şi vor induce răspuns imun (cu proliferare clonală a celulelor interesate).

Clasificarea celulelor imune:
Limfocite T (în periferie există 75% din numărul total de limfocite) care acţionează ca şi:
- celule efectoare:
o Td (delayed - întârziat) - implicate în răspunsul imun de tip întârziat tip IV
o Tc - care stabilesc un contact direct cu celula ţintă (care va fi distrusă, în absenţa atât a proteinelor sistemului Complement, cât şi în absenţa anticorpilor)
- celule cu efecte reglatoare:
o Ts - cu rol în menţinerea unui echilibru între intensitatea răspunsului imun şi proliferarea celulară; există 3 subtipuri diferite: Ts1, Ts2 şi Ts3, care sunt activate secvenţial
o Tcs - celule contra-supresoare - ce inhibă activitatea Ts
o Th - celule helper "ajutătoare" - cu o durată de viaţă lungă, care nu se divizează şi induc activarea limfocitelor B; există 2 subclase: Th1 şi Th2; Th1 induce un răspuns imun antibacterial şi antiviral; Th2 induce un răspuns imun împotriva alergenilor şi helminţilor
o Ta - sunt limfocitele care amplifică răspunsul imun, printr-o activare selectivă a limfocitelor B.

Limfocitele B (reprezintă 5% din limfocitele periferice) posedă markeri imunoglobulinici pe suprafaţa lor; în cursul stimulării antigenice, se vor transforma în plasmocite (celule cu capacitate de sinteză a anticorpilor, având rol efector; ele supravieţuiesc câteva zile, după care mor prin proces de apoptoză). Diferitele subpopulaţii ale limfocitelor B sunt capabile să sintetizeze molecule aparţinând oricărei clase de imunoglobuline: IgG, IgM, IgA, IgE, IgD.
Câteva celule constituie celulele B de memorie (celule cu viaţă lungă), care sunt activate în decursul următoarelor contacte, cu acelaşi antigen.
Alte celule B au rol reglator, sunt celule prezentatoare de antigen (APC), care pe baza funcţiei lor vor prezenta antigenul, limfocitelor T.

Antigenele care actionează asupra celulelor B pot fi:
- antigene timo-dependente - care vor induce sinteză de anticorpi, cu participarea limfocitelor T;
- antigene timo-independente - care vor induce în mod direct sinteză de anticorpi, fără participarea celulelor T.

Diferentierile morfologice dintre celulele T şi B devin evidente doar la microscopia electronică, unde se observă că limfocitele T au suprafaţă netedă, iar limfocitele B prezintă vilozităţi pe suprafaţa lor.

Limfocitele non-A non-B - reprezintă 5% din totalul limfocitelor periferice;
- sunt limfocite de talie mare, granulare - LGL (Large Granular Lymphocytes)
- nu au nici un marker pe suprafaţa lor;
- participă la reacţiile antitumorale de tip imun, la reacţiile de rejet de grefă şi în apărarea antivirală.

Celule NK (Natural Killer):
- sunt celule cu durată de viaţă scurtă,
- au activitate natural distructivă (fiind capabile să distrugă în câteva ore, celulele ţintă);
- pe suprafaţa lor există receptori Fc şi markeri comuni pentru ambele tipuri de linii: mieloidă şi limfoidă;
- au abilitatea de a distruge celule leucemice, tumorale, celule infectate viral sau bacterian,
- în cursul activităţii lor, sintetizează limfokine, astfel interferând într-o manieră reglatoare, în decursul răspunsului imun.

Factorii care influentează activitatea celulelor NK sunt: vârsta, afecţiunile cronice, stress, dietă, tratament medical, determinare genetică, citokine, molecule de IgE etc.

Celule K (Killer):
- posedă pe suprafaţa lor receptori Fc (pentru fragmentul Fc al moleculelor de imunoglobuline);
- în acest mod participă la ADCC (Antibody-Dependent Celular-mediated Cytotoxicity) (citotoxicitatea mediată celular anticorpo-dependentă) putând distruge orice tip de celulă ţintă, într-un mod nespecific, în condiţiile în care celula ţintă în prealabil este recunoscută în mod specific de către anticorpi.
- sunt diferite de celulele NK; în situaţii de imunodeficienţă, funcţiile NK sunt inhibate (chiar anulate) în timp ce funcţiile celulelor K nu sunt influenţate de această situaţie.
- celulele K activate de limfokine, notate LAK (Lymphokine Activated Killer Cells), posedă acelaşi efect antitumoral ca şi celulele NK.

Activarea celulelor B şi T

Celulele T trebuie "să vadă" antigenul, în context cu moleculele MHC de pe APC (celule prezentatoare de antigen), în timp ce celulele B se pot lega în mod liber de antigen si în general ele sunt activate (transformate în plasmocite) de către limfocitele T.

Activarea şi proliferarea induse de către antigen - apar în mod normal în ţesutul limfoid; in vitro, poate fi obiectivat, în culturile de limfocite cu un agent activator, cum sunt de exemplu lectinele (concavalina A, fitohemaglutininele - preparate derivate din plante, cât şi bacterii cu activitate mitogenică); experimentele pe linii celulare umane şi de şoareci au arătat că activarea celulelor T şi B, induce sinteza de citokine.
Interacţiunea cu un antigen trigger a limfocitelor care există în fază de repaus, duce la dezvoltarea unor reacţii biochimice, care au ca rezultat apariţia unor "mesageri secundari" în interiorul celulelor T şi B, responsabili de schimbările ADN-ului celular.
Mecanismul de acţiune a doi dintre mesagerii secundari (inositol 1,4,5 trifosfat - IP3 şi diacylglicerol -DAG) este următorul :
- activarea specifică a genelor
- amplificarea receptorilor IL-12R şi
- expresarea moleculelor de suprafaţă a limfocitelor:
o această activare a markerilor include adeziunea moleculelor care vor permite o interacţiunea mai eficientă cu alte celule şi receptori, pentru factorii de diferenţiere şi creştere, fenomen necesar proliferării şi diferenţierii continue;
o activarea markerilor celulelor B - include o afinitate crescută pentru IL-2R şi alţi receptori pentru creştere şi diferenţiere, cum sunt: IL-3, IL-4 şi IL-6;
o activarea markerilor celulelor NK implică şi participarea moleculelor MHC clasa a IIa.

Eozinofilele - sunt un grup de leucocite, care au capacitatea de a agresiona şi leziona paraziţii extracelulari (de exemplu Schistosoma) prin procesul de degranulare celulară şi eliberarea de substanţe similare histaminei.

Mediatorii solubili ai imunităţii

Multe molecule sunt implicate în dezvoltarea unui răspuns imun, inclusiv anticorpii şi citokinele, produse de limfocite şi o mare varietate de alte molecule ce există în mod normal intra-seric.
Concentraţia serică a acestor proteine creşte rapid, în cursul stărilor infecţioase, de aceea se definesc ca şi proteine de fază acută (de exemplu: proteina C de reacţie, care are capacitatea de a se lega de proteina "C" din structura pneumococilor; SRS-A/ Slow Reactive Substance of Anaphylaxis etc).
Acestea promoveavă înglobarea antigenului de către fagocite, în decursul opsonizării (faza de pregătire a fagocitozei); molecule cum sunt cele de anticorpi, ale sistemului Complement şi PCR - care promovează fagocitoza, acţionează ca şi opsonine.

 Mecanismele de aparare ale organismului








Copyright 2005-2013 Contact | Adauga articol | Politica de confidentialitate
HomeAlimente si rolul lor in sanatate. EseuriDieta, Retete de slabire, Cure Naturiste si Proiecte MedicinaTratamente si Terapii Naturiste in lucrari de licenta/rezidentiat. Tratarea bolilor intr-un mod sanatosBoliMedicamente si referate necesare pentru sanatatea ta.HomeAlimenteDietaTratamente NaturisteBoliMedicamente