Pozitia organismului in spatiu se modifica continuu. Aceasta adaptare este posibila datorita unui sistem care inregistreaza orice schimbare de pozitie, realizand functia de echilibru a organismului. Rolul cel mai important in reglarea echilibrului il detine sistemul vestibular, care cuprinde un aparat de receptie (portiunea vestibulara a urechii interne, numita si labirint), o cale de transmitere (nervul vestibular) care duce la nucleii vestibulari din bulb si protuberanta, si caile vestibulare centrale, dintre care unele se termina in lobul temporal. Organul periferic, vestibular, este format din doua vezicule: utricula si sacula, si din trei canale semicirculare, orientate spre cele trei directii ale spatiului. Aparatul vestibular receptioneaza doua categorii de excitatii: acceleratiile, adica trecerea de la repaus la miscare, si schimbarile de pozitie ale capului.

Functia vestibulara este cercetata in clinica prin urmatoarele probe: proba rota-torie (bolnavul, asezat pe un scaun turnant, este rotit rapid - de zece ori in 20 de secunde); proba calorica (irigarea conductului audititiv extern cu apa rece la 15 -20° sau fierbinte la 45°); proba galvanica (aplicarea a doi electrozi pe tragusul celor doua urechi si trecerea unui curent electric slab). La acesti excitanti, in linii generale, raspunsul fiziologic consta in: ameteala (senzatia de falsa deplasare, de rotatie in spatiu, scufundare sau plutire), aplecarea corpului si a membrelor intr-un anumit sens, nistagmus (miscari ritmice si simetrice ale globilor oculari) intr-un anumit sens.


Simptomatologie: a)

Simptome subiective - ameteala (vertij); greata-varsaturi; b)

Simptome obiective - nistagmusul, care se cerceteaza cerand bolnavului sa pri­veasca lateral, in sus si in jos; - deviatii tonice, adica deplasari ale capului, trunchiu­lui si membrelor in directia vestibulului lezat; se cerceteaza prin: proba Romberg (bolnavul in picioare isi pierde echilibrul la inchiderea ochilor), proba mersului "in stea" (bolnavul, legat la ochi si lasat sa mearga 5-6 pasi inainte si inapoi, deviaza de la directia initiala, descriind aproximativ o stea) si proba bratelor intinse.

Formele clinice: sindromul vestibular periferic este produs de leziuni trauma­tice si inflamatorii ale urechii interne, dand ameteli violente, nistagmus de partea opusa leziunii si surditate sau hipoacuzie; sindromul vestibular central este produs prin leziuni vasculare infectioase sau tumori la nivelul nucleilor si cailor vestibu­lare centrale. Semnele subiective sunt nesistematizate, apar semne de suferinta ale formatiunii vecine, iar compensarea

Simptomelor se face greu si tardiv; sindromul Meniere se caracterizeaza prin crize repetate de vertj, cu mari tulburari de echili­bru, insotite de greata, varsaturi si anxietate, urmate de surditate la nivelul urechii bolnave. Tratamentul consta in rehidratare si, uneori, in sectionarea nervului ves­tibular; raul de mare si de avion reprezinta o forma frusta a sindromului vestibular, caracterizata prin ameteala, paloare, greata, varsaturi, lipotimii.

Evolutia si prognosticul depind de Etiopatogenie.

Tratamentul este Etiopatogenie.