Clasificare
Insuficienţa respiratorie poate fi acută sau cronică. Insuficienţa respiratorie cronică este caracterizată prin scăderea presiunii parţiale a oxigenului (PaO2) şi a saturaţiei īn O2 a hemoglobinei (Hb) din sāngele arterial (hipoxemie) - constant prezentă asociată inconstant de creşterea presiunii parţiale a bioxidului de carbon (PaCO2) īn sāngele arterial (hipercapnie) care apare mai tardiv deoarece CO2 are o capacitate de difuziune mai mare (eliminarea CO2 este afectată numai cānd hipoventilaţia cuprinde majoritatea alveolelor).
Insuficienţa respiratorie cronică se instalează de regulă progresiv sau poate fi precipitată de evenimente intrecurente care decompensează funcţionalitatea pumonară.

Etiopatogenie
Insuficienţă respiratorie cronică poate să apară prin tulburarea ventilaţiei, sau disfuncţie ventilatorie:
A. disfuncţie obstructivă, īn care scade volumului expirator maxim pe secundă (VEMS) prin tulburări de permeabilitate bronşică şi/sau alterarea elasticităţii pulmonare: astm bronşic, emfizem pulmonar obstructiv, bronşite cronice obstructive, bronhopneumopatia cronică obstructivă);
B. Disfuncţie restrictivă, prin scăderea capacităţii vitale (CV) īn: fibroze pulmonare, simfize pleurale, rezecţii pulmonare, toracoplastii, pleurezii īntinse, pneumotorax;
C. Disfuncţie mixtă - asociază ambele mecanism.
Forma obstructivă şi cea mixtă contribuie mult mai frecvent la instalarea insuficienţei respiratorii.

Mecanisme patogenice
Insufucuenţa respiratorie cronică clinic manifestă poate să apară :
. fie prin tulburarea distribuţiei aerului inspirat īn ţesutul pulmonar (scăderea oxigenului se datorează faptului că o parte dintre alveole sunt hipoventilate) : astm bronşic, procese bronşice starozante, emfizem pulmonar, neoplasme pulmonare,
. fie prin tulburarea difuziunii gazelor prin membrana alveolocapilară: apare īn fibroze tuberculoase, pneumoconioze, emfizem sau astm bronşic grav.
Cānd hipoxemia apare numai īn eforturi fizice, insuficienţa este latentă; cānd apare şi īn repaus este manifestă.
Simptomatologia insuficienţei respiratorii cronice este dominată fie de tulburările provocate de scăderea PaO2 fie de creşterea PaCO2 īn sānge, care se grefează de regulă pe simptomele unei boli pulmonare cronice.
Manifestările produse de scăderea O2 sunt: dispnee cu caracter polipneic sau branhipneic, tahicardie, cianoză şi manifestări ale SNC (crize convulsive, hemiplegie, comă) sau cardiace (cord pulmonar). Tabloul biologic prezintă poliglobulie secundară scăderii PaO2 īn sāngele arterial.
Manifestările produse de creşterea CO2 apar mai rar şi constau īn dispnee intensă, hipersudoraţie, HTA, tahicardie la īnceput, bradicardie mai tārziu; uneori respiraţie Cheyne-Stockes, tulburări nervoase (agitaţie, cefalee, torpoare, mergānd pānă la comă) şi acidoză.

Evoluţia
Evoluţia insuficienţei respiratorii depinde de afecţiunea cauzală. Īn final, indiferent de forma clinică, insuficienţa respiratorie conduce la cord pulmonar cronic şi invariabil către exitus.
Toate infecţiile acute sau afecţiunile care reduc şi mai mult funcţia respiratorie precipită evoluţia, grăbind deznodămāntul. Prognosticul este rezervat.
Profilaxia insuficienţei respiratorii urmăreşte tratamentul
- corect al bolilor care duc la apariţia insuficienţei respiratorii :
. bronşita cronică,
. emfizemul pulmonar,
. astmul bronşic,
. fibrozele pulmonare
- şi al bolilor care pot decompensa insuficienţa respiratorie:
. infecţii bronhopulmonare,
. anemii,
. obezitate etc.
. Kineziterapia sau gimnastica respiratorie, este utilă īn drenare secreţiilor pulmonare şi prevenirea suprainfecţiilor.

Tratamentul urmăreşte:
1. combaterea infecţiei bronşice cu antibiotice,
2. combaterea bronhospasmul miofilin sau corticoterapie,
3. restabilirea permeabilităţii bronşice prin dezobstruare bronşică cu substanţe bronhodilatatoare (Miofilin, Efedrină, Alupent, Bronhodilatin, Berotec, ACTH),
4. fluidifierea secreţiilor (Tripsină, Mucosolvan, Bisolvon) şi aspirarea secreţiilor bronşice.
5. oxigenoterapia constă īn administrarea O2 īn concentraţii mai mari decāt cea atmosferică cu caracter intermitent (are caracter paliativ). Principalul pericol constă īn deprimarea respiraţiei la bolnavii cu hipoxemie severă şi creşterea marcată a PaCO2. Se poate administra şi la domiciliu şi este eficientă deoarece ameliorarea PaCO2 scade presiunea īn capilarul pulmonar.

	LARINGITA
	CADEREA PARULUI, ALOPECIA
	TUBERCULOZA
	INFECTIA CU HAEMOPHILUS INFLUENZAE TIP B (HIB)
	EPILEPSIA
	DIABETUL, HIPERGLICEMIA
	DISMENOREA, CICLURILE DUREROASE
	ACROCIANOZA, ISCHEMIA, MALADIA RAYNAUD
	ACNEEA JUVENILA SI ALTELE
	ULCERUL GASTRIC