Boli Medicina.com - Sanatatea ta e preocuparea noastra.





boli, remedii, Tratamente, remedii naturiste, Tratament naturist la medicina stucturate pe referat, proiect, eseu, lucrare, diploma, tema despre alimentatie dieta



RECTOCOLITA ULCERO-HEMORAGICA


Definiţie
Reprezintă o boală inflamatorie intestinală, caracterizată prin atacuri recurente de diaree cu mucus şi sânge, alternând cu perioade de acalmie. Alte denumiri sunt: rectocolita hemoragică sau colita ulcerativă (în engleză - ulcerative colitis).

Tablou clinic
Tabloul clinic este caracterizat prin manifestări digestive şi extradigestive.
Manifestările digestive constau din episoade de diaree cu sânge, mucus şi puroi. Mai apar durerile abdominale, tenesmele şi crampele abdominale. Palparea abdomenului este dureroasă în hipogastru sau pe traiectul colonic. De obicei episoadele diareice au un număr de scaune de 3-10/zi (rareori mai multe), iar în puseele severe adesea pot apărea doar emisii de sânge, mucus şi puroi. În afara episoadelor acute, scaunul poate fi chiar normal, sau se ajunge, eventual, la 2-3 scaune, dar de obicei fără sânge.
Manifestările extradigestive sunt: anemia secundară pierderii sanguine, febra sau subfebrilitatea în puseu, pierderea ponderală, astenia. Uneori pot apărea artrita, eritemul nodos, uveita (relativ rar). Alte afecţiuni ce pot apărea concomitent, dar în legătură cu RUH, sunt: colangita sclerozantă (ne vom gândi la ea când un astfel de pacientul are un sindrom colestatic), bolile hepatice, amiloidoza secundară, spondilita anchilozantă.

Fiziopatologie
În fiziopatologia IBD sunt incriminaţi mai mulţi factori. Aceştia ar fi:
a) factori de mediu
b) factori imunologici
c) factori genetici
a) Factorii de mediu: microflora intestinală normală
Multă vreme s-au căutat agenţi patogeni care ar putea explica apariţia bolii. Aceştia au fost diverşi agenţi virali sau bacterieni (cum ar fi micobacterium). La ora actuală se consideră că însăşi flora intestinală normală poate deveni un "trigger" pentru apariţia bolii prin anularea, la un moment dat a toleranţei imune normale a mucoasei intestinale. Trebuie cunoscut că intestinul dezvoltă în mod normal o toleranţă la antigenele microbiene ale florei intestinale. Pierderea acestei tolerante va duce la apariţia bolii.

b) Factorii imunologici: defecte ale imunităţii locale la nivel de mucoasă
Sistemul imun mucos normal are remarcabila capacitate de a recunoaşte imunogenii la care are toleranţă şi a-i respinge pe ceilalţi. Acest lucru se realizează printr-o fină balanţă între mecanismele proinflamatorii şi cele antiinflamatorii. Celulele epiteliale intestinale au capacitatea de a produce citokine prin intermediul activării macrofagelor. Aceste citokine, proinflamatorii sunt TNF alfa (tumor necrosing factor), IL-1, Il-6, IL-8 (inter-leukine) etc. Participă de asemenea, în mecanismul imun, şi limfocitele.
c) Factorii genetici: la ora actuală se consideră cert că în patogeneza IBD intervine predispoziţia genetică.
În acest sens, există o agregare familială de IBD, 10-20% din pacienţii cu IBD au o rudă cu aceeaşi boală. Există totodată, o diferenţă etnică pentru IBD: astfel, ea este mai frecventă la albi şi de 3-4 ori mai frecventă la evrei decât la ne-evrei.
Ca o concluzie etiopatogenetică, IBD apare sub acţiunea factorilor de mediu (care acţionează ca un trăgaci- "trigger"), pe un fond de predispoziţie genetică. Natura factorilor de mediu nu este încă exact cunoscută, dar se pare că flora normală poate fi incriminată, dar cu pierderea tolerantei imune mucoase la antigenii microbieni ai florei normale.

Examene paraclinice
Examene paraclinice, care participă la diagnosticul de RUH, sunt: investigaţiile biologice şi investigaţiile ce evidenţiază modificări morfologice.
Datele de laborator ce apar modificate în puseu sunt: prezenţa anemiei de tip feripriv, cu hipocromie şi sideremie scăzută, hipoalbuminemie prin pierdere, sindrom inflamator prezent (creşterea VSH-ului, leucocitoza uneori, proteina C reactiva crescută).
Coprocultura este utilă pentru a exclude o cauză infecţioasă cum ar fi dizenteria bacteriană.
Datele endoscopice sunt absolut necesare, deoarece aspectul rectocolonic demonstrează uşor diagnosticul. Tipice pentru RUH sunt afectarea totdeauna a rectului (recto-colita), caracterul continuu al leziunilor endoscopice. De aceea, efectuând o simplă rectoscopie, diagnosticul poate fi sugerat macroscopic, urmând a fi apoi confirmat bioptic. La endoscopie, este aspectul tipic în puseu de mucoasa care "plânge sânge". Mucoasa este friabilă, cu ulceraţii superficiale, cu eritem difuz, cu pierderea desenului vascular tipic, acoperită de mucus şi puroi. În formele cronice apare aspectul de pseudopolipi inflamatorii. În timpul remisiunii, aspectul este diferit, deoarece fragilitatea mucoasei este mai redusă, eventual persistând sângerarea la atingere cu endoscopul. Mucoasa are un desen vascular şters sau absent, iar pseudopolipii pot fi prezenţi. Pentru evluarea extinderii recto-colitei, efectuarea colonoscopiei totale este obligatorie.De multe ori, în faţa unui puseu sever de rectocolită, începem explorarea cu o simplă rectoscopie, care ne pune diagnosticul endoscopic, urmând ca ulterior, când apare o ameliorare clinică să realizăm colonoscopia totală, pentru stabilirea exactă a extensiei colonice.
Biopsia din mucoasa rectocolonică este obligatorie pentru diagnostic, ea demonstrând infiltrat inflamator cu polimorfonucleare la nivelul mucoasei (nu a tuturor straturilor), prezenţa criptabceselor, exulceraţii. Aceasta permite şi aprecierea severităţii leziunilor
Examenul radiologic, ca metodă clasică de diagnostic, va arăta modificări mai ales în formele cronice, unde modificările colonice sunt mai evidente. Vor apărea astfel la irigografie, în formele cronice, un aspect granular al mucoasei afectate, pseudopolipii, pierderea haustraţiilor colonice normale, cu apariţia unui aspect tubular al colonului. Irigografiei este pertinentă în formele cronice, unde poate evalua mai grosier întinderea bolii inflamatorii colonice.Metoda radiologică şi-a pierdut cu timpul valoarea în explorarea colonului.
Ecografia transabdominală poate fi utilă, prin aprecierea grosimii peretelui colonic patologic, în evaluarea din faza acută (atunci când colonoscopia poate avea un risc crescut de perforaţie) a extensiei colonice. Se va măsura până unde mucoasa colonică este îngroşată peste 5 mm (cel mai adesea având 7-10 mm grosime), putându-se astfel aprecia destul de bine extensia colonică. Aprecierea ecografică transabdominală a modificărilor colonului necesită un ecografist cu o bună experienţă în acest domeniu.

Diagnosticul pozitiv se va pune pe baza prezenţei diareei cu sânge, mucus şi puroi, apoi pe temeiul aspectului endoscopic (rectosigmoidoscopie rigidă sau flexibilă ori colonoscopie), urmate de confirmarea prin biopsie.

Forme clinice
- Forma fulminanta
- Forma cronică intermitentă (cu episoade acute, pe fondul unor remisiuni aproape complete sau chiar complete).
- Forma cronică continuă (mai rară, dar în creştere în ultima perioadă).

Aprecierea severităţii se face după numărul de scaune şi după intensitatea semnelor clinice (clasificarea lui Trulove ). Astfel, avem forme uşoare, medii şi severe:
. forma uşoară prezintă până la 4 scaune/zi, cu doar puţin sânge şi mucus, starea generală este bună, fără febră sau denutriţie, iar anemia este discretă;
. forma medie, cu 4-6 scaune/zi, anemie, subfebrilităţi;
. forma severă cu peste 6 scaune/zi, febra peste 38 grade C, anemie şi hipoalbuminemie, sânge în cantitate mare în scaun, stare generală proastă.

După localizarea RUH, există mai multe forme:
. proctita sau proctosigmoidita (localizare rectală sau rectosigmoidiană);
. colita stângă (afectare până la unghiul splenic);
. pancolita (afectarea întregului colon).

Diagnosticul diferenţial se va face cu următoarele afecţiuni:
. neoplasmul de colon, mai ales cel stâng, care merge adesea cu rectoragie. Această afecţiune este prima la care trebuie să ne gândim la un vârstnic cu rectoragie, iar examenul endoscopic va tranşa diagnosticul;
. dizenteria bacteriană sau alte cauze infecţioase: Salmonella, Shigela, Campilobacter jejuni, Clostridium difficile (colita pseudomembranoasă), care se pot asemăna clinic şi parţial endoscopic, iar coprocultura va demonstra germenul;
. colita ischemică - diagnostic endoscopic şi bioptic;
. colita de iradiere - istoric de iradiere abdominală terapeutică;
. colita colagenă sau colita limfocitară - boli diareice cronice (dar fără emisie de sânge), la care aspectul endoscopic este normal (se mai numesc colite microscopice), dar biopsia va releva prezenţa unei benzi colagene submucoase sau a unui infiltrat bogat limfocitar;
. boala Crohn, despre care vom vorbi pe larg mai târziu; ea este caracterizată prin faptul că are leziuni discontinue (RUH are leziuni continue), endoscopic apar ulceraţii adânci, uneori lineare, leziunile histologice prind întreg peretele (în RUH doar mucoasa) şi sunt leziuni granulomatoase. Boala Crohn poate prinde orice segment al tubului digestiv, dar ceva mai frecvent ileonul terminal şi colonul.

Evoluţie
Evoluţia este sub forma unor episoade de acutizare, cu durată variabilă, de obicei săptămâni sau luni, urmată de remisiune.

Complicaţii
Complicaţiile posibile pot fi:
. megacolonul toxic - destul de rar în zona noastră geografică şi care este un puseu deosebit de grav, cu febră, scaune afecale, leucocitoză, abdomen acut (perforaţie cu peritonită), deshidratare severă;
. stenoze intestinale;
. sângerare masivă cu anemie severă;
. cancer de colon (în timp există risc crescut);
. manifestări extradigestive severe.

Tratamentul
A. Igieno-dietetic. Regimul alimentar în puseu va fi unul de cruţare digestivă, cu evitarea laptelui şi a lactatelor (smântână, brânzeturi fermentate), a legumelor şi fructelor crude, a dulciurilor concentrate. In puseele deosebit de grave se poate apela la nutriţia parenterală pentru câteva zile.
B. Tratamentul medicamentos depinde de intensitatea puseului.
În puseele severe se începe cu alimentaţie parenterală, cu corecţie lichidiană şi electrolitică, cu corticoterapie, de obicei i.v., în doze de 100-200 mg hemisuccinat de hidrocortizon/zi (apoi oral 1 mg/kg corp/zi) şi, în formele septico-toxice, antibioterapie, în special pe anaerobi (Metronidazol).
În formele medii de RUH (4-6 scaune/zi sau mai multe), tratamentul este cu prednison în doze de 60 mg/zi (depinde de sex, greutate corporală, intensitatea puseului); dozele se scad cu aprox.5-10 mg/săptămână, astfel că după aprox 4-6 săpt se ajunge la o doză de întreţinere de 10 mg. Tratamentul se continuă, chiar în caz de remisiune, timp de peste 6 luni. Alternativa este tratamentul cu Salazopirină 4-6 g/zi sau, mai modern, acid 5-aminosalicilic (Mesalazină), în doză de 3-4 g/zi (Salofalk, Pentasa, Asacol) - acesta reprezentând componentul activ al salazopirinei, iar efectele adverse sunt reduse (în special cele digestive).
În formele distale (rectosigmoidiene), se poate administra un tratament local cu supozitoare, spumă sau microclisme cu salazopirină sau cu 5-aminosalicilic (Salofalk supozitoare 3x1/zi sau microclisme) sau corticoid topic (Budesonid).
În formele uşoare, se administrează un tratament cu mesalazină (5 ASA) 1,5-2 g/zi sau salazopirină 3-4 g/zi.
În formele cronice continue tratamentul este indefinit.
Uneori în caz de insucces terapeutic cu corticoterapie sau Mesalazină este necesară introducerea imunosupresoarelor (Imuran 100-150 mg/zi). Este vorba de formele corticorezistente.
În formele cronice discontinue se tratează puseul acut cu doze mai crescute, iar în momentul remisiunii endoscopice şi histologice, se trece la doze de întreţinere. Întreţinerea se face cu doze de salazopirină de aprox. 2-3 g/zi sau Salofalk, doze de 1,5 g-2g/zi.
Supravegherea endoscopică, alături de cea clinică poate fi utilă pentru alegerea tratamentului, stabilirea dozelor şi durata de tratament. Biopsia endoscopică poate aprecia mai bine efectul antiinflamator al terapiei şi decide diminuarea dozelor. Trebuie reţinut că există remisiuni clinice, endoscopice şi histologice. Este util să se aprecieze alături de remisiunea clinică (reducerea numărului de scaune, dispariţia sângelui şi a mucusului din scaun, dispariţia tenesmelor rectale), şi remisiunea endoscopică (mucoasa devine aproape normală, eventual rămâne o granulaţie a ei sau o dispariţie a desenului vascular normal). La fiecare endoscopie, trebuie prelevate biopsii pentru aprecierea stingerii procesului inflamator (biopsia are rol important în conducerea terapiei).
C. Tratamentul chirurgical este rar (foarte rar la noi) în caz de megacolon toxic, uneori perforaţie sau sângerare necontrolată terapeutic. Se practică colectomia totală sau proctocolectomia.
Dezvoltarea cancerului colorectal poate apărea la mai mult de 10 ani de boală, în caz de pancolită (întreg colonul prins) şi cu displazii epiteliale severe. De aceea, supravegherea endoscopică este obligatorie la cazurile de RUH cu evoluţie îndelungată.

 HERNIA DE DISC LOMBARA
 INSUFICIENTA OVARIANA, INSUFICIENTA TESTICULARA, STERILITATEA
 Rectocolita ulcero-hemoragica sau colita ulceroasa
 VAGINITA, VULVITA, VULVO-VAGINITA
 CANCERUL BRONHOPULMONAR
 INSUFICIENTA CARDIACA
 Boala Crohn
 COSURI / BUBITE
 INFECTIA CU HELICOBACTER PYLORI
 PLEUREZIA








Copyright 2005-2013 Contact | Adauga articol | Politica de confidentialitate
HomeAlimente si rolul lor in sanatate. EseuriDieta, Retete de slabire, Cure Naturiste si Proiecte MedicinaTratamente si Terapii Naturiste in lucrari de licenta/rezidentiat. Tratarea bolilor intr-un mod sanatosBoliMedicamente si referate necesare pentru sanatatea ta.HomeAlimenteDietaTratamente NaturisteBoliMedicamente